Roman, Neamț
Căutare site

Ioana Boronea s-a măritat cu Lucian Stănciulescu

Cunoscuta tenismenă romaşcană, antrenor la Politehnica Bucureşti, este fericita soţie a unui şi mai fericit arbitru internaţional de tenis.

După naştere, care este primul eveniment fericit, neconştientizat, din viaţă, unui om îi rămân în suflet părinţii. Ei te iubesc cel mai mult. Vine şi vremea pasului întemeierii unei familii, aşa cum i-a venit vremea şi Ioanei Boronea. 22 noiembrie 2013 este ziua în care Ioana, fostă Boronea până atunci, a devenit Stănciulescu prin căsătoria cu Lucian, arbitru internaţional de tenis, care a oficiat şi la turnee de Grand Slam. Oficializarea legăturii dintre cei doi iubitori de tenis, îndrăgostiţi unul de altul mult mai mult decât de sportul alb, a avut loc în Sala Florentină din Târgovişte. I-a declarat „soţ şi soţie” primarul oraşului, lucru care se întâmpă rar într-un orăşel mic, darămite într-unul precum Târgoviştea, fostă capitală a Țării Româneşti. „Tatăl lui Lucian, profesor de franceză, i-a fost dascăl primarului”, spune Ioana.

Nunta va avea loc anul viitor, iar naşi vor fi Florin şi Iulia Cupşan, din partea miresei, iar de aceeaşi parte a fileului vor sta Horaţiu şi Dana Oţelea, din partea mirelui.boronea02

„A fost bine, aşa cum ne-am aşteptat. Ceremonia a fost una în cadru restrâns, în familie şi cu prieteni apropiaţi. Vremea a fost frumoasă şi a ţinut cu noi. Am vrut să facem şi câteva poze în Parcul Chindiei. L-am văzut pe Lucian supărat, la un moment dat. Nu puteam să înţeleg. De fapt, nu era supărat, era un pic cu gândul în altă parte. «Ce ai?». «Am trei colegi, prieteni, care mi-au spus că nu pot să ajungă la timp, la oficierea căsătoriei. Sunt departe de Târgovişte, aşa mi-au zis. Aveau timp să-şi rezolve problemele sau să spună deodată că nu pot ajunge». Râdeau pe înfundate, colegii, erau undeva mai în spate, în sală”, râde Ioana, după care continuă:
„Eu am avut emoţii, cele mai mari emoţii. El, nu. Fiind obişnuit cu turneele internaţionale, cu un public numeros, stând în scaun la concursuri mari, era atent doar la meci, nu şi la public. La meciul important: căsătoria. Eu am fost mereu emotivă”, povesteşte Ioana.

Vocea lui Lucian se aude în timpul conversaţiei „punctând”, pe ici pe colo, din scaunul de arbitru: „forty all” sau „advantage” Ioana. Știe el ce ştie. Tot Ioana mai spune că „ştie patru limbi: engleza, franceza, spaniola, italiana”. Printre altele, Lucian a fost decorat de către guvernul francez pentru „dezvoltarea limbii franceze în România”. Are insigna de bronz în arbitraj, paşii de urmat fiind uşor de anticipat.

Ioana este cea care vrea să fie aproape de copii, în primul rând:

„Antrenorul trebuie să fie un bun pedagog. În acelaşi timp, copilul trebuie să ştie care sunt limitele între care i se permit una sau alta, dar să şi aibă libertate pe teren, să poată să râdă, să fie bine dispus. Familia contează. Am intrat în rândul familiştilor. Îmi doresc să fim sănătoşi, să avansez ca antrenor, să facem şi nunta şi, după un an sau doi, să avem copil”.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. FN

    Fericire și casă de piatră, Ioana! Cu siguranță, de acolo de sus, mama ta se bucură și îți veghează pașii.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.