Primarul Leoreanu a primit o nouă vizită a companiei americane care va deschide o capacitate de producție pe spațiul fostelor hale ale Fontax. Răspunsul final al americanilor, privind realizarea investiției de la Roman, va veni după alegerile din 9 decembrie.
Marți, primarul Laurențiu Dan Leoreanu a primit oaspeți din Statele Unite ale Americii. Reprezentanții companiei americane care și-a propus să deschidă o capacitate de producție a sacilor pentru airbag-uri la Roman au stabilit ca decizia lor finală să fie luată după alegerile prezidențiale din Statele Unite și după alegerile parlamentare din România, programate pentru data de 9 decembrie. Între timp, compania din State a făcut deja demersuri către guvernul român, în speranța obținerii unui sprijin financiar în cadrul unei scheme de minimis.
„Reprezentanții companiei așteaptă rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, care este foarte important pentru ei, la fel ca și rezultatul alegerilor parlamentare din România. Investitorii americani doresc să analizeze clar situația economică și politică din Statele Unite ale Americii și din România, astfel încât să aibă o predictibilitate asupra comportamentului piețelor, care să ducă la o decizie bazată pe argumente solide. Ne-au transmis asigurări că doresc să realizeze această investiție la Roman, însă își doresc predictibilitate pe termen lung, precum și un sprijin din partea guvernului, în cadrul unei scheme de minimis. Discuțiile pe tema acestui sprijin au fost deja purtate cu reprezentanții guvernului, compania americană fiind la stadiul de realizare a documentației necesare. Termenele de realizare a investiției de la Roman nu s-au schimbat. Compania americană își propune ca, în următoarele luni, să construiască fabrica de la Roman, să înceapă producția în vara anului viitor și să angajeze aproximativ 800 de persoane pînă la finalul anului 2013, cărora să li se adauge alte 700 – în anul 2014”, a precizat primarul Laurențiu Dan Leoreanu. Discuțiile pe tema realizării investiției americane pe spațiul fostelor hale Fontax au început în anul 2011.










Fier mult…€€€€€€€€€€€€€€€€€€€€
Nimic mai adevarat in ceea ce se spune, iar relatia buna pe care Elena Udrea şi ARD o are cu americanii a contat mult. Nu cred că investitori americani ar veni să creeze locuri de muncă într-un oraş care alege un parlamentar de la USL, partid care a tot atacat SUA in aceste zile dar si Europa! Se stie ca Ponta si Crin sunt anieuropeni, antiamericani
·
Nu putem omite in acest caz ca investitorii sunt atraşi doar de oameni puternici. De ce au ales sa vina in Roman şi nu în Neamt? Pentru ca doi oameni puternici: primarul si Elena Udrea i-au convins să vină aici. Meritul este strict al lor si trebuie recunoscut acest fapt. Restul nu trebuie bagat in seama, vor fi doar atacuri politice din cauza complexului de inferioritate al actualei guvernari. De cand este Ponta la guvernare, investitorii au cam fugit din cauza instabilitiatii politice si a puciului din vara.
Este cazul sa avem o campanie axata pe munca fiecaruia si nu pe atacuri miselesti. O campanie onesta si corecta, fiecare sa vina in fata electoaratului cu realizarile sale si sa nu denigreze pe cel care a reusit sa faca ceva bun din functiile detinute in parte, asa cum este si cazul ministresei Udrea
O veste mai buna decat aceasta nu puteam primi. Cred că relaţia bună pe care Elena Udrea şi ARD o au cu americanii a contat cel mai mult, nu cred că investitori americani ar fi venit să creeze locuri de muncă într-un oraş care alege un parlamentar de la USL, partid care a tot atacat SUA in ultimul timp.. Asa s-a impartit Romania: USL spre est si de partea Rusiei, iar ARD spre vest si de pareta SUA… Romanii trebuie sa aleaga in ce parte vor sa mearga pe 9 decembrie!!!
Leoreanu a dus o politica orientata catre romascani, n-a intrat in batalii politice inutile iar asta a convins americanii ca Romanul este un oras promitator in care investitiile lor se pot bucura de succes. Primul pas a fost deja facut si cred ca investitia se va concretiza intr-un final
Cacialmale electorale-vrajeli .Ce fabrica este ai care vrea totul moaca ,care angajeaza 1500 de oameni.Primare care esti habar nu ai ce iseamna 1500personal .Poate coase la mana ca prin alte fitme si 100 oameni sunt multi.S-ar cuveni sa fiti mai atenti cand scapati cifre si asmenea stiri de care s-au plictisit oamenii.
Foarte interesant ! De regula, americanii investesc in diferite parti ale lumii unde climatul politic este asezat, guvernarile sunr serioase si cu gandul la progres, iar piata muncii este calificata…faptul ca Leoreanu este implicat in aceasta foarte posibila colaborare in beneficiul romascanilor este imbucurator…si, da, Elena Udrea se poate baza atat pe relatiile personale internationale, cat si ale PDL…am convingerea ca dupa ce va castiga alegerile de la Roman, Udrea se va implica foarte serios in reusita acestei investitii americane…niciun guvern responsabil nu poate refuza o astfel de oprtunitate…
Ma bucur daca se deschide o noua fabrica la Roman, insa va rog eu mult sa nu mai comentati cu iz politic. Si pe ziarele online mai mari sunt destui ca voi, e obositor. As dori ca acest site sa ramana liber, postacii sa mearga pe site-urile mai mari.