Roman, Neamț
Căutare site

Investim în performanță – investim în viitor

Vrea să fie doctoriță ca să-și ajute semenii

 

Andra Maria Barat (foto) este de la marginea județului Iași, din Răchiteni, și elevă la Colegiul Național „Roman-Vodă”, în clasa a X-a, la profilul matematică – informatică.
A ales să facă un domeniu real pentru că a considerat că așa va fi mai bine pregătită, încît, la finele liceului, să poată alege în viață drumul pe care și-l dorește.
„Aș vrea să fac medicina. Toată lumea spune că e foarte greu, dar nu cred că este imposibil. Am două motive puternice să reușesc: îmi doresc să ajut oamenii și cred că medicina este o meserie cu care poți reuși în viață, indiferent de crizele economice„, a spus Andra.

Andra are note foarte bune la toate obiectele, a terminat și anul școlar trecut și primul semestru din acest an cu medie peste 9 și îi place să participe la concursurile adresate elevilor, pentru că îi place competiția. „Am ajuns la etapa pe județ a olimpiadei de limba română și m-am înscris la cursurile ECDL, pentru obținerea certificarului recunoscut în Europa care atestă abilitățile de utilizare a calculatorului. Îmi place foarte mult să particip și la întîlnirile clubului Top FSE, care mă ajută să îmi descopăr și să îmi dezvolt capacitățile șI abilitățile personale„, a spus Andra.

 

Jurnalist în devenire

Andreea Ciubotariu este elevă în clasa a XI-a A la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, profilul turism și alimentație publică, dar și-a propus încă de pe acum o schimbare de domeniu la finele liceului.
Andreea visează să facă jurnalism. „Îmi place foarte mult să citesc și să scriu. Sînt pasionată de lectură, scriu poezii. Mi se pare fascinant să îi poți ajuta pe oameni să participe, prin intermediul tău, la acțiuni și evenimente care altfel le-ar rămîne străine„, a spus Andreea.

Andreea a participat an de an la olimpiade școlare, nu numai la limba română, dar și la activitățile extrașcolare și proiectele propuse și puse în practică alături de colegii săi de clasă, dovedind întotdeauna spirit de echipă și implicare.

 

 

Societatea Marsat Roman, prin managerul Vasile Balcan, susține performanța școlară și interesul tinerilor pentru o carieră de succes, prin acordarea a șase burse școlare al căror cuantum este de 15.000 de lei pentru fiecare an școlar, începînd cu luna martie 2012. Bursele lunare, pe perioada completării studiilor,  sînt condiționate de menținerea sau depășirea performanțelor  școlare ce-i recomandă pe bursieri ca viitori specialiști ce vor contribui la prosperitatea și renumele comunității.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.