Roman, Neamț
Căutare site

Intervenție a pompierilor pentru salvarea unui cal, în comuna Văleni

Intervenție a pompierilor pentru salvarea unui cal, în comuna Văleni

Pompierii au fost solicitați printr-un apel la 112, joi dimineață, 22 octombrie, în jurul orei 10:00, să intervină în satul David, din comuna Văleni, pentru salvarea unui cal căzut într-un pârâu, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Văleni și Detașamentul de pompieri Roman.

„Cu ajutorul echipamentelor din dotarea autospecialei de stingere și al unui utilaj, pompierii au acționat pentru extragerea animalului din albia pârâului. În urma intervenției, calul a fost scos în siguranță și predat proprietarului”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

 

 Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.