Interes scăzut pentru picnicul din Parcul Municipal

HomeSocial

Interes scăzut pentru picnicul din Parcul Municipal

 

 

Dacă la primul picnic, organizat vara trecută în Parcul municipal de către municipalitate, participarea a fost una intensă, la ediția din acest an interesul a fost mai scăzut. În Parc s-au aflat de-a lungul zilei de duminică, 19 august, peste 3.000 de oameni, dar la activitatea de picnic au participat efectiv în jur de o sută de persoane.

În ciuda activităților pregătite de tinerii talentați ai Romanului la foișorul din Parc și a târgului de carte Libris, desfășurat tot în mijlocul parcului, numărul celor care au dorit să vină cu pături, scaune sau, pur și simplu, să stea pe iarbă nu a fost unul foarte mare. În schimb, aproape fiecare bancă a fost ocupată, trenulețul ce se plimbă pe aleea mare a fost și el plin, iar la debarcader s-a stat mult timp la coadă pentru a cumpăra un bilet pentru plimbarea cu barca sau hidrobicicleta pe lac. Atractive au fost și tiroliana și locurile de joacă pentru copii.

Față de picnicul de anul trecut, la activitatea de duminică nu au fost prezenți agenții economici care să vândă produse preparate la grătar, oficialii Primăriei precizând că romașcanii care dețin astfel de afaceri au refuzat invitația de a le „găti” participanților la picnic fie din lipsă de personal, fie că, în aceeași zi, în comunele din jur au existat sărbători care au prezentat mai mult interes. Primarul Lucian Micu a fost la picnic, împreună cu cele două fete ale sale, petrecând împreună cu alți prieteni câteva ore bune în natură. Acesta le-a mulțumit tuturor tinerilor din diferite asociații și trupe care, în mod voluntar, au venit să le ofere romașcanilor care s-au plimbat prin parc un spectacol artistic frumos.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0