Raportul privind starea învățământului nemțean a avut buline albe și negre. Echipa de inspectori școlari a fost ridicată în picioare pentru a primi aplauze din partea directorilor de școli. În rezumat, problemele școlilor din Neamț sunt reprezentate de comunicarea cu superiorii și absenteismul.
Directorii și directorii adjuncți ai tuturor unităților de învățământ din județ au participat, joi, 16 octombrie, la obișnuita întâlnire de început de an școlar cu conduceea inspectoratului școlar județean. Întâlnirea a fost motivată de prezentarea raportului privind starea învățământului nemțean în anul școlar trecut și a planului managerial pentru anul școlar 2014-2015. Cu acest prilej, directorii din județ au aflat ce trebuie să facă și, mai ales, să nu facă, pentru a putea pune în practică planurile propuse. La întâlnire au fost prezenți, ca de obicei, reprezentanți ai instituțiilor cu care inspectoratul școlar are încheiate parteneriate și colaborări tradiționale: prefectul Vlad Angheluță, Emilian Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, Dan Morenciu, managerul Direcției de Sănătate Publică Neamț, inspectorul șef Sorin Gherman, comandant al Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, Paul Tablan, inspectorul șef al Inspectoratlui Județean de Poliție Neamț, Ioan Nițică, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț și noul director al Casei Corpului Didactic Neamț, Florentina Moise Vasiliu. Aceștia au făcut scurte referiri la colaborarea pe care instituțiile pe care le conduc o au cu unitățile școlare și la evenimentele în care s-au implicat în anul școlar trecut. Vicepreședintele Consiliului Județean Emilia Arcan i-a asigurat pe toți cei din sală de sprijinul Consiliului județean, iar prefectul Vlad Angheluță i-a invitat pe directori să bată la ușa primarilor ori de câte ori au probleme, iar atunci când au probleme de comunicare să nu ezite și să se adreseze direct instituțiilor care coordonează activitatea în teritoriu. Inspectorul șef Paul Tablan a vorbit despre infracționalitatea în scădere în unitățile de învățământ, apreciind că trendul acestui fenomen este descrescător.
„Nu avem, în acest moment, foarte mulți profesori anchetați, dar astfel de situații nedorite există. Ne dorim ca această cifră să fie zero la întânirea viitoare”, a sprecizat comandantul Poliției Județene Neamț.
Comunicarea, problema directorilor din Neamț
Raportul privind modul în care s-a desfășurat activitatea în anul școlar trecut, o lucrare de peste 200 de pagini, a fost prezentat, pe scurt, de inspectorul școlar general Viorel Stan. Acesta a făcut numeroase considerații pe marginea situațiilor prezentate, atrăgând atenția directorilor de școli asupra unor reguli care trebuie respectate. Inspectorul școlar general a accentuat importanța comunicării care trebuie să existe între directori și inspectoratul școlar. „Pentru orice incident se întâmplă în școală, primul care trebuie să știe este inspectorul general sau cei doi adjuncți, chiar dacă incidentul înseamnă că s-a spart un geam. Vă rog ca orice eveniment care înseamnă o abatere de la normal să îl sesizați,
pentru a căuta și a găsi împreună soluții la problemele cu care vă confruntați, înainte ca acestea să se complice”, a spus inspectorul școlar general. Problema comunicării a fost atinsă și atunci când s-a discutat despre evaluările și examenele naționale.
„Toate aceste evaluări au fost foarte bine organizate, singura problemă ținând de comunicare. Vă rog, încă o dată, să respectați termenele care sunt date pentru prelucrarea unor informații sau pentru completarea de documente. Au fost situații în care eu am luat legătura cu informaticienii sau cu secretariatul, rugându-i să grăbească completarea documentelor”, a spus inspectorul general Viorel Stan. Acesta a atras, de asemenea, atenția asupra respectării legislației și a reglementărilor care se aplică în școli.
„Respectarea cadrului legal și a tuturor procedurilor reprezintă prioritatea inspectoratului școlar și, bineînțeles, a dumneavoastră. Dacă le veți respecta și veți considera normal să-l sunați pe general pentru tot ce se întâmplă în școli, fără a ascunde sub preș problemele pe care dumneavoastră considerați că trebuie să le ascundeți, nu vor exista probleme. E mai bine să întrebi înainte, decât după. Eu nu consider decât niște incidente evenimentele negative care au fost relatate în presă. Le consider niște accidente, pentru că știu că în Neamț se face școală de calitate. Eu sunt un produs al școlii nemțene, am fost elev, profesor, director în județul Neamț”, a spus inspectorul școlar general.
Absenteism în creștere
Lipsa de interes a elevilor pentru școală a fost considerat un semnal de alarmă, vizibil din datele legate de evoluția absenteismului. „Încă nu avem o centralizare a datelor, dar semnalele conduc către o creștere a fenomenului absenteismului în acest început de an școlar. Vă rog să aveți tot timpul în vedere acest fenomen și să desfășurați activitățile astfel încât să țineți copilul în școală”, a spus generalul Viorel Stan, anunțând o întâlnire viitoare pe tema absenteismului și a combaterii acestui fenomen, imediat ce se va putea discuta cu date concrete în față. Planul managerial pentru anul școlar viitor a fost prezentat de inspectorul școlar general adjunct Gabriela Banu, care a atras atenția directorilor de școli că rezultatele obținute țin de obiectivele pe care și le propun. „Dacă nu vă veți stabili bine prioritățile, nu veți putea fixa corect nici obiectivele, nu veți face planuri corecte. Vă rog să nu uitați că tot ceea ce scriem trebuie să aibă ca finalitate elevul. Poate să sune a limbaj de lemn, dar elevii pe care îi educăm sunt viitorul României. Vă rog ca tot ceea ce scrieți să aibă echivalent și în practică”, a spus inspectorul școlar general adjunct Gabriela Banu, care a atras atenția asupra modului în care se stabilește bugetul, pentru că „în fiecare an, în decembrie rămâneți fără bani”. A mai fost abordată situația normării, a rezultatelor obținute la olimpiadele școlare în anul trecut, considerate nesatisfăcătoare, și aspecte legate de modul de desfășurare a inspecțiilor școlare. La finalul întâlnirii, inspectorul școlar general a mulțumit directorilor și colegilor din inspectorat pentru modul în care au muncit anul trecut și a ridicat în picioare echipa de inspectori școlari pentru a fi aplaudați de asistență.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol