Prima paginăSocialEducatie

Inspectoratul Școlar „răscoleşte” două şcoli din Roman

Dimensiune text

Școlile „Mihai Eminescu” şi „Vasile Alecsandri” (foto) fac obiectul unei „brigăzi” a Inspectoratului Școlar, începând din 1 aprilie.

Două şcoli din Roman, Școala „Mihai Eminescu” şi Școala „Vasile Alecsandri”, vor face obiectul unei verificări amănunţite a Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Neamţ. Inspecţia frontală – sau „brigada”, cum este numită în limbajul uzual de oamenii şcolii – va începe marţi, 1 aprilie, şi este una programată, conform calendarului de inspecţii al ISJ Neamţ. Conducerile celor două şcoli au fost anunţate de inspecţie şi au primit, de asemenea, şi o listă a documentelor ce vor fi verificate şi a activităţilor care vor fi urmărite. Inspecţia frontală verifică toate aspectele activităţii desfăşurate într-o unitate de învăţământ, oferind, la final, o radiografie completă a acesteia. Sunt verificate managementul şcolar şi al asigurării calităţii, dezvoltarea instituţională, eficienţa atragerii şi folosirii resurselor, atât a celor umane, cât şi a celor financiare, modul de aplicare a curriculumului naţional, activitatea personalului didactic, nivelul performanţelor realizate de elevi în învăţare raportat la standardele educaţionale naţionale, modul în care unitatea de învăţământ sprijină dezvoltarea personală a elevilor şi motivaţia acestora în învăţare, respectarea pricipiilor educaţiei incluzive şi asigurarea egalităţii de şanse, relaţiile unităţii de învăţământ cu părinţii şi cu comunitatea locală şi atitudinea elevilor faţă de educaţia pe care le-o furnizează unitatea de învăţământ. Vor fi verificate toate documentele şi, de asemenea, fiecare profesor şi învăţător din clasă va fi asistat la ore. „Inspecţia nu este urmare a vreunei reclamaţii sau situaţii neobişnuite apărute în aceste unităţi de învăţământ. Fiecărei şcoli îi vine rândul la o astfel de radiografie aproximativ o dată la zece ani. Cele două şcoli au, chiar, mai mult de zece ani de când nu au mai trecut printr-o inspecţie generală, fac parte din lotul şcolilor evaluate în perioada 1998-2000. Întârzierea este determinată de faptul că doar 30% dintre orele de inspecţie efectuate într-un an sunt alocate inspecţiilor frontale”, a spus inspectorul şcolar general adjunct Elena Laiu.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Radu 7 ani

    Ar fi foarte interesant daca competentii inspectori ar organiza si o intalnire cu parintii. In fond ei sunt platitorii de impozite.