Roman, Neamț
Căutare site

Înghesuială pentru voluntariat la spital

Mulţi absolvenţi de şcoli profesionale sanitare, care nu găsesc un loc de muncă, au depus cerere pentru a fi acceptaţi ca voluntari în Spitalul Roman. Voluntariatul este echivalat cu experiența profesională.

Până la noi angajări, activitatea asistenţilor medicali din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman s-ar putea uşura, datorită ajutorului primit din partea tinerilor care doresc să lucreze ca voluntari. După ce a intrat în vigoare noua lege a voluntariatului, au început să se adune, la Spitalul Roman, foarte multe cereri din partea proaspeţilor absolvenţi de şcoli sanitare, care vor să lucreze ca voluntari pe lângă personalul medical angajat, pentru a putea căpăta experienţă în domeniu.

Această nouă lege reglementează participarea persoanelor fizice, neplătită şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România. Aceasta prevede şi obligativitatea de a fi încheiat un contract între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi plătită, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului. Legea mai prevede că organizaţia gazdă va elibera, la cerere, un certificat de voluntariat, la care este anexat un raport de activitate.

„După primele şase luni ale anului, 33 de persoane aveau încheiat un contract de voluntariat cu Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. După ce a apărut noua lege a voluntariatului, am primit peste 20 de cereri din partea unor persoane care doresc să vină să lucreze în regim de voluntariat. Momentan, conducerea spitalului nu a stabilit foarte clar cum vor arăta noile contracte care vor fi încheiate, dar, după ce o vor face, directorul medical şi cel de îngrijiri vor fi cei care vor gestiona activitatea voluntarilor”, a precizat Lilia Moise, juristul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.