Home

Înfrângere pe mâna proprie în primul meci al finalelor junioarelor II

LPS Roman a pierdut, 23-27 (12-11), cu Unirea Sânnicolau Mare, la turneul final al Campionatului Național de Handbal.

 

 

Competiția pentru medalii a celor mai bune opt echipe de handbal din țară, junioare II, a început miercuri, 12 iunie, în sala „Lucian Grigorescu” din București. LPS Roman, echipă pregătită de antrenorul emerit Ioan Holban, a jucat în prima etapă cu Unirea Sânnicolau Mare și a pierdut, 23-27 (12-11), în fața unui adversar care nu este superior valoric, dar care a jucat pragmatic și a profitat de lipsa de concentrare a partenerei de întrecere.

„Am pierdut aiurea, pe greșelile noastre, în atac și în apărare. Am ratat două aruncări de la 7 metri, plus alte șapte sau opt ocazii clare pe semicerc. Am fi putut câștiga fără probleme. Am condus cu patru goluri în prima parte a meciului. Noi ne-am bătut, nu adversarul. Am fost egalați la 16, apoi conduși la unul sau două goluri și n-am mai reușit să revenim în final. Nu-ți cade bine când te bate o echipă care nu este mai bună. Nu ne-am desprins când trebuia și ne-a costat”, a afirmat Ioan Holban.

Celelalte participante la turneul final sunt: Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, Unirea Sânnicolau Mare, CSȘ 2 Baia Mare, în grupa I, alături de LPS Roman, respectiv LPS Brăila, ACS Școala 181 SSP București, CS Marta Baia Mare și Universitatea Reșița, în grupa a II-a.

În celălalt meci de miercuri, din grupa I, echipa din Râmnicu Vâlcea, candidată principală la titlul național, a învins-o la scor pe cea din Baia Mare. Astfel, șansele LPS Roman de a prinde semifinalele s-au diminuat mult în urma înfrângerii cu Unirea. Un rezultat favorabil, coroborat cu altul asemenea în partida cu Baia Mare, ar fi adus echipa romașcană între primele patru din țară.

Programul din grupă al LPS Roman este: cu Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea în 13 iunie, de la ora 13, respectiv cu CSȘ 2 Baia Mare, în 14 iunie, de la ora 11.30.

Lotul LPS Roman care a făcut deplasarea în București este format din: Ana Suceu, Corina Martin, Diana Amăriuței, Diana Căruntu, Bianca Enea, Loredana Vartic, Ana Maria Cazacu, Raluca Balint, Rebeca Roșca, Mădălina Liță, Anca Oancea, Alexandra Mârț, Anca Marian, Georgiana Mârț.

„Ramona Sandu și Alina Dima, accidentate, ambele pe postul de extremă dreapta, cu probleme la ligamente sau menisc, nu au făcut deplasarea, fiind necesare, din ceea ce au spus medicii, intervenții chirurgicale. În aceste condiții, am fost nevoit să schimb formula de echipă”, a mai spus Ioan Holban.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0