Duminică, 27 septembrie, românii sunt chemați la urne pentru a-și alege primarii, consilierii locali, președinții de consilii județene și consilierii județeni, în cadrul alegerilor locale.
Conform IPJ Neamț, de la începutul procesului electoral până la ora 15.30, polițiștii nemțeni au fost solicitați să intervină la 14 evenimente semnalate prin 112 sau în mod direct.
„Dintre acestea, în urma verificărilor, în șapte cazuri aspectele sesizate nu s-au confirmat – turism electoral, influenţarea voturilor –, iar alte patru sunt în curs de verificare. De asemenea, poliţiştii au aplicate două sancţiuni contravenţionale, conform articolului 108 din Legea 115/2015, pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. Totodată, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de împiedicarea exercitării drepturilor electorale”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol