Prima paginăActualitateRural

Închisoare pentru fostul primar al comunei Dulceşti

Dimensiune text

Sărbătorile din acest an vor fi unele amare pentru fostul primar al comunei Dulceşti. Constantin Foltea a fost condamnat vineri, 18 decembrie, la închisoare cu executare. Aceasta este cea de-a doua condamnare pentru Constantin Foltea în 2015; el a mai fost condamnat pentru abuz în serviciu, după ce judecătorii au stabilit că a dat un teren firmei conduse de soţia sa, printr-o metodă ilegală. Conform legii, Foltea nu putea primi, şi în a doua situaţie, o pedeapsă tot cu amânarea executării pedepsei. Fostul edil ar urma să stea după gratii trei ani şi două luni, dar ar putea ieşi mult mai repede datorită vârstei şi dacă va avea un comportament adecvat.

În acest dosar, Constantin Foltea a fost condamnat pentru că a fost de acord cu falsificarea înscrisurilor în registre agricole şi evidenţele fiscale a două societăţi, astfel încât patronul uneia dintre societăţi – cumătru cu primarul – să poată vinde imobile unui al doilea cumpărător, după o neînţelegere cu primul.

Plângerea a fost făcută, în 2011, împotriva lui Mihai Ghimici, cumătrul primarului Foltea. Bărbatul era acuzat că, în 2002, în calitate de administrator al Azolvin Dulceşti SRL, a vândut două construcţii către societatea 1 Decembrie Roşiori SA. Ulterior, cele două construcţii au intrat în patrimoniul unei persoane fizice, cumpărătorul aducându-le ca aport social la înfiinţarea Norocea Prod Com SRL. În septembrie 2011, la un birou notarial din Roman s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care Mihai Ghimici, în calitatea de administrator al Azolvin Dulceşti, vindea aceleaşi două construcţii către Tecno Wood SRL. Contractul de vânzare-cumpărare s-a realizat după ce, în primele luni ale lui 2011, Mihai Ghimici a făcut o solicitare către Primăria Dulceşti şi a adus o factură ştorno parţială, nesemnată de reprezentantul Norocea Prod Com SRL, ca o dovadă că Azolvin SA nu a vândut niciodată cele două imobile, iar viceprimarul Vasile Roman a deschis o poziţie de rol într-un registru agricol deja închis.

În cauză au mai primit condamnări Mihai Ghimici şi fostul viceprimar Vasile Roman – care ar fi modificat registrele agricole.

Pe timpul cercetărilor, Vasile Roman a spus anchetatorilor că a făcut înscrierea în registrele agricole la insistenţele primarului Foltea, care i-ar fi spus că agentul agricol nu este la serviciu şi nu are cine să-l înlocuiască. Mihai Ghimici, administratorul Azolvin, s-a apărat zicând că primul cumpărător nu a plătit decât o parte din preţul convenit şi că a crezut că un cumpărător devine proprietar doar atunci când achită în totalitate contravaloarea bunului achiziţionat. Iar fostul primar Foltea a spus că nu ştia că Azolvin nu este proprietar al celor două construcţii.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Ion 6 ani

    La puscarie cu el….ce fațä de escroc are