Conducerea administrației publice locale a demarat o nouă ediție a campaniei „Curăţenia de primăvară începe cu noi şi pentru noi – Pentru un municipiu curat trebuie să ne dăm mâna”. Astfel, prima etapă o reprezintă partea în care autoritățile se pun la punct cu ceea ce este de rezolvat pentru oraș.
Ce face Primăria pentru oraș
Conform primarului Laurențiu Leoreanu, până pe 20 martie se va îndepărta materialul antiderapant de pe străzi şi trotuare. Până pe 15 aprilie se vor igieniza platformele gospodăreşti, iar până pe 30 aprilie se vor repara și completa coşurile stradale.
“Se vor îndepărta deşeuri de pe trotuare, spaţii verzi, domeniul public şi privat al municipiului Roman pe tot parcursul anului. Sunt folosiţi şi beneficiari de la Legea 416. Cei care nu lucrează şi nu sunt prezenţi la muncă nu vor primi drepturile. Se vor mai toaleta arborii marcați, până pe pe 31 martie. Refacerea împrejmuirilor de la spaţiile de joacă şi de la spaţiile verzi se va face până pe 30 aprilie. De asemenea, revizuirea spaţiilor de joacă pentru copii şi montarea băncilor se va executa până pe 15 aprilie”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.
Până la finele acestei luni se vor monta limitatoare de vitează la trecerile de pietoni din zonele unităţilor şcolare. Până la mijlocul lunii aprilie se vor revizui fântânile arteziene și tot se va avea în atenție plantația din zona adiacentă a digului de protecţie a râului Siret.
Concursul adresat romașcanilor
Concursul
„Curăţenia de primăvară începe cu noi şi pentru noi – Pentru un municipiu curat trebuie să ne dăm mâna” – ediţia a şaptea – este adresat tuturor romaşcanilor. Concursul se va desfăşura în perioada 14 martie – 15 aprilie.
“Se urmăreşte implicarea tuturor cetăţenilor din municipiul Roman, fie persoane fizice sau juridice – grădiniţe, şcoli, licee, instituţii educaţionale, asociaţii de proprietari, ONG, societăţi comerciale, instituţii publice. Avem ca scop salubrizarea întregului municipiu, cum facem în fiecare primăvară – spaţiile verzi, părculeţe de joacă, aleile dintre blocuri, parcări, platforme gospodăreşti, căi de circulaţie rutieră şi pietonală, grădini şi balcoane personale. Oricine doreşte să participe este binevenit la concurs”, a afirmat primarul Laurenţiu Leoreanu.
Înscrierea prin concurs se poate face prin e-mail, la adresa mediu@primariaroman.ro, sau personal, prin completarea unei cereri tip care se găseşte la Biroul unic din cadrul Primăriei Roman sau pe site-ul primăriei, www.primariaroman.ro. Concursul constă în curăţenia domeniului public sau a celui privat, adiacent zonei de rezidenţă sau a locului de muncă, înfrumuseţarea zonelor verzi, a locurilor de recreere şi a locurilor de utilităţi. Câştigătorii vor fi desemnaţi de o comisie din cadrul Primăriei Roman, în urma verificărilor din teren, şi vor fi premiaţi de primarul municipiului Roman.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la şeful Biroului pentru mediu din cadrul primăriei Roman, Irina Scorţanu, telefon: 0735 67.80.80.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol