Primăria municipiului Roman informează că începând de săptămâna viitoare se pot face înscrierile copiilor antepreșcolari aflați în situații de risc în Centrul de Zi „Casa Fluturaşilor”, pentru anul şcolar 2022 – 2023.
Înscrierile se pot face în perioada 16 – 26 august, pentru copiii care îndeplinesc mai multe condiții, între care să aibă domiciliul în municipiul Roman și să nu împlinească vârsta de trei ani până la data de 5 septembrie 2022, iar părinții acestora să nu aibă venituri lunare mai mari de 2.550 de lei net pe membru de familie. Dosarele se pot depune la sediul Centrului de zi „Casa Fluturașilor”, din strada Smirodava nr. 28, telefon 0786 772 058 (fosta creșă Smirodava).
Detalii despre toate condițiile de eligibilitate, actele necesare, calendarul complet al înscrierilor, grila de evaluare și cererea de înscriere pot fi găsite pe site-ul Primăriei Roman, la acest link: https://primariaroman.ro/09-08-2022-anunt-admitere-copii-la-centrul-de-zi-anteprescolari-aflati-in-situatii-de-risc-casa-fluturasilor/.
Comentarii