Incendiu în municipiul Roman, pe strada Soldat Porojan

HomeActualitate

Incendiu în municipiul Roman, pe strada Soldat Porojan

Duminică, 15 decembrie, în jurul orei 14:30, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Roman, pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie situată pe strada Soldat Porojan, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Roman. Incendiul se manifesta generalizat, la două anexe gospodărești, cu posibilitatea propagării la alte anexe gospodărești care aveau același acoperiș și la locuință.

„Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars două anexe gospodărești, cu o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătrați, cu bunurile materiale din interiorul acestora, și 6 metri liniari de gard din lemn, 8 metri liniari de gard din tablă și 50 de kilograme de lemne de foc, amplasate în gospodăria învecinată. Nu au fost victime. Scurtcircuitul electric cauzat de un conductor electric defect a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Foto: ISU Neamț