Joi, 5 iunie, la ora 16:39, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Tupilați pentru stingerea unui incendiu, produs la un autotren staționat pe DN 2, în satul Hanul Ancuței, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD), SVSU Războieni (o autospecială de stingere), SVSU Tupilați și IPJ Neamț.
Ajunși la locul indicat pompierii au constatat că incendiul se manifesta la semiremorca unui ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă cu prelată, în care erau legume – roșii și castraveți depozitate în cutii de carton.
„Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars prelata semiremorcii și cutiile în care erau depozitate roșiile – aproximativ 6 tone. A fost salvată semiremorca și restul cutiilor cu legume. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic, cauzat de frecarea mecanică ca urmare a apariției unei defecţiuni. Nu au fost victime. Pe perioada intervenției, circulația pe DN 2 a fost restricționată”, a declarat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol