Roman, Neamț
Căutare site

Incendiu la un bloc de pe strada Cuza Vodă

Incendiu la un bloc de pe strada Cuza Vodă

Marți, 29 iunie, în jurul orei 18:18, pompierii au fost înștiințați, prin apel la 112, despre faptul că pe casa scării dintr-un bloc de locuințe, situat pe strada Cuza Vodă, din municipiul Roman, se simte miros de fum, informează ISU Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că din interiorul unui apartament, situat la al doilea etaj, se degaja fum.

„Incendiul se manifesta la un dulap ce se afla în balconul apartamentului. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite și au aerisit apartamentul și casa scării. Din fericire, nu au fost victime și nici nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc. Proprietara locuinței a suferit un atac de panică. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o lumânare lăsată nesupravegheată”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.