Miercuri seară, 24 august, la ora 22:09, pompierii au fost înștiințați, prin apel la 112, despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Budești, din comuna Făurei, informează ISU Neamț.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la un adăpost pentru animale și la o casă dintr-o gospodărie învecinată, aflată la o distanță de trei metri.
„Animalele ce se aflau în adăpost au fost evacuate de proprietar, până la sosirea pompierilor. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars adăpostul pentru animale, construit din lemn, cu suprafața de 20 de metri pătrați, acoperișul casei, pe o suprafață de 30 de metri pătrați, și bunurile materiale aflate în interiorul acesteia. Nu au fost victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată – folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.












Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol