Roman, Neamț
Căutare site

Incendiu la o casă din Roman, pe strada Luceafărului

Incendiu la o casă din Roman, pe strada Luceafărului

Duminică, 29 ianuarie, în jurul orei 19:15, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Luceafărului, în municipiul Roman, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Roman. Incendiul se manifesta la acoperiș, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință și la anexele gospodărești.

„Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars aproximativ zece metri pătrați din acoperiș și s-au deteriorat bunurile materiale din interiorul unei camere. Proprietara locuinței, în vârstă de 71 de ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman Roman. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum deteriorat”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.