Roman, Neamț
Căutare site

Incendiu de vegetație uscată în Roman

Incendiu de vegetație uscată în Roman

 

 

Duminică, 3 martie, la ora 15:31, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu de vegetație uscată în municipiul Roman, pe strada Vasile Morțun.

La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, fiind sprijinit şi de un voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Roman. Forţele au stins incendiul, în urma căruia au ars aproximativ 800 de metri pătraţi de vegetaţie uscată. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost, conform ISU Neamț, focul deschis în spaţii deschise.

Aceeași a fost cauza probabilă și la un incendiu de vegetaţie uscată petrecut vineri, 1 martie, în localitatea Oniceni, în jurul orei 16. La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman – Punct de lucru Poienari, fiind sprijinit şi de trei voluntari cu o autospecială de stingere din cadrul Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Oniceni. Forţele au stins incendiul, în urma căruia au ars aproximativ două hectare de vegetaţie uscată, informează ISU Neamț.

Pompierii atrag atenția că utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor conduce adesea la arderi necontrolate, care produc pagube materiale însemnate sau chiar pierderi de vieți omenești. Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:

  • Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
  • Realizarea arderii trebuie făcută doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
  • Supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii;
  • Utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă;
  • Asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;
  • Responsabilizarea adulţilor în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.