Încă cinci comune din județul Neamț, cadastrate cu fonduri europene

HomeEconomie

Încă cinci comune din județul Neamț, cadastrate cu fonduri europene

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitație, în 2020, lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 500 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Pentru primele 246 de comune, procedurile de atribuire vor fi inițiate în luna aprilie. Printre acestea se numără cinci UAT-uri din județul Neamț. Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR), informează un comunicat al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Neamț.

Comunele din județul Neamț pentru care vor fi scoase la licitație lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, în luna aprilie a acestui an, sunt: Borca, Dămuc, Pipirig, Săvinești și Tarcău, suprafața vizată fiind de aproape 100.000 de hectare. Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” are o valoare de aproximativ 313 de milioane de euro și vizează realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru o suprafață de aproape 5,8 de milioane de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.

În anul 2019, ANCPI a lansat patru proceduri de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a imobilelor din aproximativ 400 de UAT-uri din cele 660 de comune din 40 de județe, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile. În prezent, 149 de comune sunt contractate sau în procedură de licitație, dintre care 89 au deja contracte semnate și lucrările sunt în derulare, iar 60 sunt în curs de evaluare.

„De asemenea, anul trecut, în județul Neamț au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF), peste 10.500 de cărți funciare. Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Neamț.

În prezent, din totalul de 83 de UAT-uri din județul Neamț, comuna Dobreni este cadastrată în proporție de sută la sută, iar în alte 61 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale”, mai precizează reprezentanții OCPI Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0