Cu o mamă care a făcut trafic de persoane şi un tată vinovat de furt şi tâlhărie, o fetiţă de doi ani a ajuns în grija statului. Zeci de copii sunt abuzaţi sau neglijaţi de părinţii lor, care uită care este rolul lor în această lume.
Există părinţi care nu sunt conştienţi că fiecare acţiune pe care o fac influenţează în mod direct viaţa copiilor lor. Nici în 2014, Romanul nu a fost ferit de cazuri în care mai mulţi părinţi au încălcat legea, într-un mod foarte grav, fără a se gândi la soarta copiilor lor.
Un exemplu este al unei familii din strada Fabricii, soţ şi soţie, care au două fete, de doi şi 15 ani. Mai întâi, tatăl a fost cel care a fost arestat de poliţişti, acuzat fiind de furt şi tâlhărie, în prezent aflându-se în Penitenciarul Bacău. Apoi, mama a fost cea care a ajuns la închisoare, acuzată fiind pentru trafic de persoane şi prostituţie. Cele două fete ale lor au rămas în grija rudelor, până în momentul în care Poliţia Roman a sesizat Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ. Inspectorii au dispus măsura de protecţie specială, pentru copila de doi ani, într-un centru de plasament din Piatra Neamţ, întrucât la Roman nu mai existau locuri libere, iar apoi a fost dată în grija unui asistent maternal. Fetiţa de 15 ani nu a putut fi găsită la domiciliu în momentul în care inspectorii de la Protecţia Copilului au mers să o ia pe cea mică, iar acum Poliţia Locală o caută, pentru a se putea găsi cea mai bună soluţie şi în cazul ei.
„După ce va fi găsită, vom discuta cu ea şi vom vedea dacă va fi de acord să fie internată într-un centru de plasament. Având peste 14 ani, are posibilitatea de a refuza, însă, până acum, nu am avut nicio situaţie în care să se dispună măsura internării într-un centru de plasament pentru minori între 14 şi 18 ani, iar aceştia să refuze”, a precizat Eugen Simion, şeful Serviciului Abuzuri din cadrul DGASPC Neamţ.
Relaţiile de concubinaj ale părinţilor distrug, de multe ori, vieţile copiilor
Un alt caz ajuns în atenţia DGASPC anul acesta a fost al unui copil de 13 ani, din Ruginoasa, care a dispărut de acasă de mai multe ori şi a fost implicat în mai multe tentative de furt, iar toate acestea au fost puse pe baza unui conflict interfamilial. Minorul nu a putut accepta relaţia de concubinaj a mamei cu un nou partener, iar după ce aceasta a plecat pentru şase luni la muncă în străinătate, partenerul ei s-a declarat depăşit de situaţia în care se afla, susţinând că nu se poate înţelege cu acest copil şi nu îl poate îngriji. Personalul specializat cercetează acest caz, pentru a identifica cine se poate ocupa cel mai bine de creşterea acestui copil.
În total, până la data de 6 mai, inspectorii din cadrul DGASPC au fost înştiinţaţi, la nivelul oraşului Roman, despre trei cazuri de copii care au fost abuzaţi fizic de către părinţii lor, însă numai unul s-a confirmat; două cazuri de abuz emoţional, cinci cazuri de neglijenţă, dintre care patru au fost confirmate; exploatare pentru comitere de infracţiuni – zece şi două cazuri în care copiii minori au fost daţi dispăruţi de acasă, însă, după un scurt timp, au fost găsiţi.
În alte localităţi din împrejurimi, respectiv în Boghicea, Bîra, Horia, Doljeşti, Dulceşti, Săbăoani, Gherăeşti, Gâdinţi, Ion Creangă, Oniceni, Pânceşti, Ruginoasa, Secuieni, Trifeşti şi Văleni, au existat, în 2014, mai multe cazuri de copii abuzaţi fizic, emoţional sau sexual, de către părinţii lor, neglijaţi sau exploataţi pentru comiterea de infracţiuni, respectiv cerşetorie. În aceste cazuri, au fost implicate structurile consultative comunitare – primăria, şcoala şi biserica, pentru a identifica soluţii prin care să se rezolve problemele familiilor din care proveneau copiii maltrataţi.
„Credem în implicarea structurilor consultative comunitare în rezolvarea problemelor din aceste familii. Profesorii, angajaţii din primărie, precum şi preoţii din comunităţi ar putea interveni în soluţionarea acestor cazuri, pot merge în familiile acestor copii să afle ce au provocat aceste probleme. Noi putem interveni în aceste cazuri, însă consilierea pe care o putem oferi nu este suficientă”, a spus Eugen Simion.










ESTE IN PENITENCIARUL CRAIOVA. ASA CA STATI LINISTITI SA NU TRANSPIRATI DE ATATA INTERES.