HomeEducatie

În bănci, adunarea!

* reprezentanți ai administrației locale și ai inspectoratului școlar au fost prezenți în toate școlile din județ * în acest an școlar va fi reintrodusă școala profesională * în satul Iucșa, toți copiii participă, înainte de începerea anului școlar, la o slujbă de binecuvîntare *
Clopoțelul a sunat luni, umplînd de larmă și voie bună curțile școlilor, în ciuda ploii care a pornit fix la ora la care se dădea adunarea. Veseli și emoționați, elevii s-au grăbit spre școală, așteptînd să intre în clasă și să-și povestească întîmplările de peste vară.

 

În toate școlile din oraș, debutul anului școlar a fost marcat de festivități la care au participat primarul Romanului, Laurențiu Leoreanu, deputatul Marius Neculai, inspectorul școlar general Viorel Stan, dar și reprezentanți ai consiliului local desemnați pentru fiecare unitate de învățămînt din oraș. De altfel, nici un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Neamț nu a întîmpinat anul școlar în birou, fiecare fiind prezent în una sau chiar în mai multe școli.

Festivitățile au început la Școala „Vasile Alecsandri”, unde inspectorul școlar general Viorel Stan a fost și sponsorul unei fetițe din școală în cadrul campaniei inspectoratului școlar „Fii voluntar în prima zi de școală”.
Am revenit cu plăcere în această școală, etalon a învățămîntului romașcan, amintindu-mi cu emoție o zi de toamnă din 1964 cînd intram ca elev în clasa I în Școala nr. 1. Vă doresc tuturor, colegi de la catedră, elevi și părinți, mult succes în noul an școlar„, a spus inspectorul general Viorel Stan. Primarul Laurențiu Leoreanu a urat, de asemenea, succes tuturor celor prezenți, reamintindu-le că administrația locală va face tot ce-i stă în putere pentru a asigura cele mai bune condiții pentru studiu tuturor elevilor din oraș.

 

Rugăciune pentru începutul de an școlar

La Iucșa, comuna Bozieni, rugăciunea elevilor înainte de începerea anului școlar a devenit deja tradiție. După slujba de binecuvîntare, organizată de preotul Cristinel Căpraru duminică, 16 septembrie, acesta le-a ținut un cuvînt de învățătură elevilor, menționînd importanța studierii tuturor obiectelor incluse în programul de învățămînt, ascultarea față de învățători ș respectarea regulamentului școlar, iar profesorilor urîndu-le multă răbdare și dăruire de sine. „E un lucru extraordinar că anul școlar îl începem cu rugăciune. Iată-ne împreună, în biserică, rugîndu-L pe Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne încălzească inima și să ne întrească voința, spre a percepe toate lucrurile bune și folositoare. Pe de o parte îl implorăm să ne dea sănătate și har pedagogic dascălilor, iar pe de altă parte îl implorăm să vă mlădieze sufletul vostru pentru a crește frumoși, sănătoși și pentru a vă putea realiza așa cum vă doriți voi și cum este de folos pentru părinții voștri, pentru Biserică și pentru țara noastră„, a rostit preotul Cristinel Căpraru.

 

Dotări la Școala Ion Creangă, mai ceva ca la oraș

Preșcolarii și elevii Școlii Ion Creangă au toate motivele să se bucure de condiții de studiu pe care și elevii de la școlile din oraș le-ar invidia. Holurile și sălile de clasă străluceau de curățenie și de ordine, iar modul de realizare și promovare a materialele didactice și cele ornamentale poate fi model pentru multe școli de oraș. „În anul 2002, cînd am fost numită în funcția de director, unitatea școlară era o ruină. S-au făcut investiții mari în școlile din comună, care au constat într-o reabilitare completă și complexă a școlilor. Unitatea școlară de centru dispune de săli de clasă dotate cu material didactic corespunzător nivelului de studiu, laborator de informatică și centru de documentare și informare, grupuri sanitare moderne„, a precizat Elena Prichici, directoarea Școlii Ion Creangă.
Prima zi de școală a fost întîmpinată de cei 32 de copii de la grupa pregătitoare în bănci noi. Învățătorii Mariana Iacoban și Gheorghe Hîrțan au interacționat cu cei mai mici preșcolari. „Nu au plîns după părinți, sînt foarte receptivi și cred că nu vor exista probleme de adaptare„, a spus învățătoarea Mariana Iacoban. Ca notă distinctivă, elevii din clasele din învățămîntul primar erau îmbrăcați în uniforme școlare. Dacă dascălii și-au primit elevii cu manualele pe bănci, copiii le-au oferit flori acestora, în semn de prețuire.

 

Laborator de engleză cu dotare din Anglia

Elevii clasei a VI-a a Școlii „Mihai Eminescu” din Roman s-au revăzut cu diriginta lor, profesoara de engleză Antonica Dumea. Locul de întîlnire a fost laboratorul de engleză al unității școlare. „Întîmpinăm elevii cu un laborator de engleză dotat cu un fond de carte, planșe și suporturi audio donate de un colegiu din Anglia. Sper ca și în acest an elevii să obțină rezultate bune în concursurile și olimpiadele școlare„, a spus profesoara Dumea. Cu o experiență didactică de 32 de ani, Antonica Dumea este unul din profesorii de engleză ai căror elevi participă și ocupă locuri bune în clasamentul olimpiadei de limba engleză. Printre aceștia, elevii Andreea Pîslaru și Alexandra Cojocaru, care, anul trecut, s-au întors cu locuri fruntașe de la faza județeană a competiției.

 

Clasa pregătitoare și școala profesională – experimentele anului școlar

Anul școlar 2012 – 2013 aduce două mari noutăți în ceea ce privește organizarea sistemului de învățămînt: clasa pregătitoare obligatorie, destinată copiilor cu vîrsta de 5 – 6 ani, menită să facă trecerea între școală și grădiniță, și revenirea la școala profesională, ca parte a învățămîntului profesional și tehnic. În Roman, clase ale școlii profesionale vor funcționa la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Colegiul Tehnic „Danubiana” și Colegiul Tehnic „Miron Costin”, destinate fiind elevilor care au absolvit deja clasa a IX-a la liceu. Procesul educațional în școlile profesionale va dura doi ani: în primul an, elevii vor face 40% teorie (525 de ore) și 60% practică (740 de ore), această practică incluzînd șase săptămîni care vor fi la angajator. În al doilea an de învățămînt profesional, va fi 25% teorie (315 ore), 75% practica (885 de ore), iar practica obligatorie la angajator va fi de cinci săptămîni. La finalizarea studiilor, elevul va primi un certificat de calificare nivel III în cadrul european al calificărilor.