Roman, Neamț
Căutare site

HCM Roman a urcat pe locul al cincilea

Duminică, HCM Roman a învins CSM Cetate Deva 30-26 (14-15), în etapa a patra a Ligii Naţionale feminine de handbal. Portarul Tymoshenkova a prins o zi mare, în care a parat şi două aruncări de la 7 metri. Carmen Stoleru a marcat de cele mai multe ori.

Handbalistele de la HCM Roman au câştigat disputa cu CSM Cetate Deva din etapa a patra a sezonului 2014-2015, partidă disputată în Sala Sporturilor din Roman, duminică, 14 septembrie. La fel ca şi în februarie 2014, susţinută permanent de publicul romaşcan pe tot parcursul partidei, echipa romaşcană pregătită de Florentin Pera şi Vorel Lazăr s-a impus după un joc echilibrat, cel puţin în prima parte a sa. De această dată, HCM Roman a învins cu 30-26 (14-15), după ce a fost condusă la maximum două goluri diferenţă, dar a şi condus cu şapte goluri. Importante sunt cele trei puncte care au adus formaţia din Roman pe poziţia a cincea, una care poate fi păstrată şi după meciul viitor, de la Constanţa.

handbal 2Contribuţii majore la victoria HCM Roman au avut Carmen Stoleru, autoare a opt goluri, patru din aruncări năprasnice, respectiv portarul Viktorya Timoshenkova, cea care a parat, printre altele, două aruncări de la 7 metri. Toskovic a deschis scorul. În minutul 8 se înregistra 4-4. A urmat o perioadă mai bună a romaşcanelor, care, în minutul 19, conduceau cu 10-7. Se anunţa o victorie relativ lejeră a gazdelor. Nu a fost chiar aşa. Cu Cartaş în postură de principală marcatoare, secondată de Simion, Cetate Deva a înscris de cinci ori la rând şi a preluat conducerea, 10-12 în minutul 25, deşi Pera solicitase time-out la 10-9. Arbitrajul mureşenilor Nacu şi Rucoi, care au făcut greşeli, nu i-a lăsat indiferenţi pe cei din conducerea HCM. Cert este că şi echipa romaşcană n-a reuşit, în acea perioadă, să facă mare lucru. La pauză, formaţia oaspete era în avantaj, 14-15. În timpul repausului, observatorul maramureşean Mesaros a ascultat reproşurile conducerii romaşcane la adresa arbitrilor. „Nu pretindem acel 5 la sută despre care se spune că se acordă gazdelor. Vrem să fim arbitraţi corect!”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, preşedintele de onoare al HCM Roman, cel care, în ultimele cinci minute ale primei părţi, a stat în spatele terenului.

În primele cinci minute ale părţii secunde s-a mers cap la cap, până la 17-17. Pe teren, echipa romaşcană se îndârjea minut după minut. Din minutul 35, HCM Roman a preluat, definitiv, iniţiativa. Scorul a ajuns la 20-17, după trei goluri consecutive, între care şi reuşitele Gabrielei Mihalschi. Faza de apărare a fost atuul echipei romaşcane. Druţu a fost de netrecut. Toate handbalistele romaşcane s-au agăţat de fiecare minge, de fiecare fază, aducând formaţia adversă în pragul jocului pasiv. Scorul a început să crească: 24-18, în minutul 46, în urma a patru reuşite consecutive. Agrigoroaei a reuşit să înscrie aflându-se cu spatele la poartă. Cea mai mare diferenţă de scor a fost de şapte goluri, ultima oară în minutul 56: 28-21. Florentin Pera începuse deja să facă schimbări în formula de joc. Astfel, echipa oaspete s-a apropiat la trei goluri, 29-26, dar Oana Chitacu n-a fost de acord şi a înscris în ultima secundă, stabilind scorul final: 30-26.

HCM Roman: Tymoshenkova, Polocoşer – Stoleru (8 goluri), Băbeanu (7 – 2 din 7 metri), Iuganu (5 – 3 din 7 metri), Mihalschi (4), Toskovic (2), Agrigoroaei (2), Horobeţ (1), Chitacu (1), Druţu, Câlici, Crap.

Cetate Deva: Suba, Poenaru, Miskovic – Cartaş (8 – 2 din 7 metri), Simion (6), Petrinja (4 – 1 din 7 metri), Malac (2), Șovar (2), Din (2), Krnici (1), Stîngu (1), Toth. Antrenor: Grigore Czari. Aruncări de la 7 metri: 8-5 (transformate: 6-3). Eliminări temporare: 4-5.

handbal 3Florentin Pera (antrenor HCM Roman): „Aşa cum ne aşteptam, jocul a fost dificil şi echilibrat. În partea a doua, ne-am impus jocul, mai compact în apărare şi cu mai mare atenţie în atac. Ne-am creat un avantaj liniştitor pentru finalul partidei. Mihalschi a revenit şi a confirmat. Va redeveni ce a fost înainte de accidentare şi de operaţie. Aştept mai mult de la anumite jucătoare care au ratat şi au greşit. Puteam câştiga mai clar. Am dat posibilitatea de a juca şi hadbalistelor care au stat mai mult pe bancă. Este o victorie foarte importantă, după cea de la Ploieşti. Am încredere că echipa va fi din ce în ce mai bună. Mulţumim suporterilor pentru că au fost alături de noi şi că ne-au ajutat să depăşim momentele grele. Tot împreună vom reuşi un sezon bun, care să se încheie cu atingerea obiectivelor de performanţă propuse”.

Rezultate şi program

Alte trei rezultate ale partidelor din etapa a patra, disputate în perioda 11-14 septembrie: HCM Baia Mare – Universitatea Neptun Constanţa 36-23 (13-15), HCM Râmnicu Vâlcea – CSM Ploieşti 27-21(14-12), HC Dunărea Brăila – U Cluj 33-31 (16-17), HC Zalău – Unirea Slobozia 28-24 (14-14). Meciurile SC Mureşul Târgu Mureş – Corona Braşov (14 septembrie) şi CSM Bucureşti – SCM Craiova (14 septembrie) s-au desfăşurat după închiderea ediţiei.

Etapa viitoare va fi una intermediară, programată joi, 18 septembrie. HCM Roman va juca la Constanţa.

Clasament

1 Baia Mare4400130-6912
2 Brăila4400131-10412
3 Bucureşti3300105-629
4 Braşov330086-589
5 Roman4211100-997
6 Craiova320167-686
7 Zalău420297-1086
8 Vâlcea411293-944
9 Slobozia410392-1133
10 Deva4103104-1263
11 Constanţa410376-1103
12 U Cluj4022111-1332
13 Mureşul300370-930
14 Ploieşti400484-1090

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Cipi

    Un semn mare de intrebare cu arbitrajele romanului, in campionatul acesta.In alte meciuri te costa puncte, ca si la Cluj.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.