Roman, Neamț
Căutare site

HCM Roman a reluat pregătirile

Stoleru şi colegele sale au revenit la antrenamente, după o minivacanţă de o săptămână. Daniela Băbeanu, ocupanta locului al treilea în clasamentul golgheterilor, este la lotul naţional alături de antrenorul Florentin Pera.

Handbalistele romaşcane din Liga Naţională au încheiat returul campionatului luni, 17 martie, pe locul al treilea, cea mai bună clasare din istoria clubului. După o scurtă şi binemeritată vacanţă de o săptămână, în care au avut timp să se odihnească şi să stea alături de familii, jucătoarele de la HCM Roman au revenit la antrenamente marţi, 25 martie, sub coordonarea antrenorului secund Viorel Lazăr. În prima parte a lunii mai va începe faza play-off a competiţiei, cea în care HCM va întâlni Dunărea Brăila, pe parcursul a maximum trei partide, prima dintre ele fiind programată în deplasare, în 7 mai. Până atunci, vor avea loc şi meciurile din Cupa României, competiţie programată a se desfăşura în perioada 23-27 aprilie în sistem eliminatoriu şi la care vor participa, pe lângă cele 12 echipe din Liga Naţională, alte patru formaţii din Divizia A. Deocamdată, s-au înscris şi nu s-au retras: SCM Târgu Mureş, CSM Bistriţa, CSU Știinţa Bucureşti.

Tragerea la sorţi a programului din Cupă va avea loc vineri, 28 martie, la Baia Mare.

Revenind la pregătirile lotului HCM Roman, antrenorul secund Viorel Lazăr a afirmat:

„Cu excepţia a patru jucătoare, toate celelalte componente ale lotului au reluat antrenamentele în ritm normal pentru această perioadă. Daniela Băbeanu este plecată la lotul naţional şi n-a avut prea mult timp liber de la încheierea returului. Trei jucătoare se confruntă cu probleme de sănătate cauzate de accidentări. Este vorba de Diana Druţu, Gabriela Mihalschi, nerefăcută încă după operaţie, respectiv Radina Krumova. În această săptămână vor fi câte două şedinţe de pregătire pe zi, dimineaţa pe stadion, la alergare, pregătire fizică, iar după-amiaza în sală, antrenamente specifice jocului de handbal. Fetele au un tonus bun, dorinţă de lucru. S-au implicat bine la efort încă de la primul antrenament, cu gândul la finalul sezonului şi la o medalie. Ar fi păcat să fi muncit un an şi tocmai la sfârşit să nu se bucure de roadele aşteptate ale muncii. Săptămâna viitoare vom face antrenamente mai mult în sală, iar după aceea vom trece şi la jocuri de verificare. Vom începe mai uşor, cu echipe din liga secundă. Am luat deja legătura cu formaţiile din Bacău şi Buzău. Apoi, vom încerca să jucăm şi cu echipe mai puternice, din Liga Naţională, în funcţie de programul pe care îl vor avea”.

Golghetera Băbeanu, la lotul naţional

Daniela Băbeanu şi Florentin Pera, antrenorul principal al HCM Roman şi secund la naţională, se află de o săptămână în Baia Mare, la pregătirile lotului naţional. Reprezentativa României va susţine, la sfârşitul stagiului din Maramureş, două jocuri de verificare în compania formaţiei similare a Germaniei, în zilele 28 şi 29 martie. În luna iunie, naţionala română pregătită de Gheorghe Tadici va susţine două partide cu cea din Belarus, pentru calificarea la turneul final al campionatului european, care va avea loc în decembrie, în Croaţia şi Ungaria.

În altă ordine de idei, conform statisticii făcute la Federaţiei Române de Handbal, Daniela Băbeanu a ocupat locul al treilea în clasamentul celor mai bune marcatoare din prima ligă a României, la sfârşitul returului. Daniela a fost înregistrată cu 151 de goluri, fiind devansată de Janina Luca (HCM Rm. Vâlcea) – 158 goluri, respectiv Florentina Cartaş (CSM Cetate Deva) – 155 goluri. Pe poziţiile următoare s-au situat: Mihaela Ani Senocico (U Cluj) – 150, Irina Glibko (CSM Bucureşti) – 144, Alla Sheiko (U Constanţa) – 139, Bianca Tiron (U Constanţa) – 132, Claudia Constantinescu (HC Zalău) – 129, Aurelia Brădeanu (Corona Braşov) – 127, Florina Chintoan (U Cluj) – 122. După cum se vede, HCM Baia Mare, echipa de pe primul loc, n-are nicio reprezentantă între primele zece marcatoare ale României, în vreme ce HCM Râmnicu Vâlcea, ultima clasată, are golghetera.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.