HomeRural

Grupul de Acţiune Comunitară din Văleni, în al patrulea an de existenţă

Grupul de Acţiune Comunitară (GAC) Văleni a împlinit patru ani de existenţă. GAC Văleni a fost creat în 2008, pentru asigurarea unui climat sporit de siguranţă în rîndul membrilor comunităţii.

 

 

Au trecut patru ani de cînd, printr-un ordin de ministru, se înfiinţa Grupul de Acţiune Comunitară Văleni. Acum, putem spune că, prin activitatea desfăşurată de membrii acestei asociaţii, Grupul de Acţiune Comunitară s-a întrecut pe sine. Acţiunile desfăşurate de acesta au vizat nu numai prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, dar şi sănătatea sătenilor sau creşterea gradului de informare a evenimentelor care se petrec în comuna noastră. Este un exemplu al unei bune colaborări dintre autorităţile statului, biserică şi unităţi private care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul comunei Văleni. Fiecare acţiune influenţează bunăstarea noastră şi aduce un plus de beneficii comunităţii din Văleni. Doresc ca membrii acestei asociaţii şi, în special, agentul şef adjunct Cristian Cocea, cel care a depus cele mai mari eforturi, să continue aceste acţiuni pentru ca Văleniul să devină o comună îmbelşugată, cu oameni primitori şi fără criminalitate„, a declarat Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni.

Înfiinţat în luna aprilie 2008, GAC Văleni a fost creat pentru asigurarea unui climat sporit de siguranţă în rîndul membrilor comunităţii. Structura a devenit, în scurt timp de la înfiinţare, o adevărată punte de legătură între săteni şi instituţiile publice şi private din comună. GAC a apărut ca o componentă locală în cadrul Proiectului de Prevenire în Sistem Integrat a Criminalităţii din Mediul Rural, derulat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ în cadrul programului naţional „Sate fără criminalitate”. GAC s-a format iniţial din postul de poliţie, Consiliul Local şi Primăria Văleni, biblioteca din comună şi consiliile parohiale, şcoala, cabinetul medical şi două societăţi comerciale, Pristyl Roman şi Morencuţa SRL Văleni. Printre acţiunile GAC s-au numărat, în principal, colectele de alimente şi îmbrăcăminte şi asigurarea lemnului de foc pentru familiile nevoiaşe.