Depozitarea deşeurilor va deveni o problemă peste o lună şi jumătate, atât pentru romaşcani, cât şi pentru locuitorii comunelor din zona arondată municipiului. Prezent la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii mai multor instituţii, primarul municipiului Roman l-a informat pe Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, despre situaţia depozitării gunoiului.
„Suntem într-o situaţie foarte dificilă cu groapa de gunoi provizorie. Cam într-o lună şi jumătate nu vom avea unde depune gunoiul la Roman. Au fost probleme şi prin comune, am încercat şi acolo să sprijinim, dar riscăm să intrăm într-un blocaj, cât de curând, mai ales că am înţeles că nu sunt aprobate caietele de sarcini pentru administrarea staţiilor de transfer din judeţ şi pentru staţia de la Girov. Iar noi suntem într-un foarte mare impas, pentru că nu vom mai avea unde să depunem gunoiul”, a declarat, joi, Laurenţiu Dan Leoreanu.
În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu, a confirmat faptul că poate dura şi şase luni până când va exista un câştigător al licitaţiei publice privind gestionarea deşeurilor, din cauză că trebuie respectate anumite termene legale care se referă, spre exemplu, la perioada în care licitaţiile pot fi contestate.
Deocamdată, nu a fost identificată o soluţie cu privire la depozitarea deşeurilor începând cu luna august.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol