HomeSanatateNeamt

Gripa s-a instalat în județul Neamț

17 nemţeni au fost diagnosticaţi, în ultima săptămână, cu gripă, iar opt dintre ei se află în spital.

În intervalul 9 – 15 februarie, 17 persoane din judeţul Neamţ au ajuns la medic cu simptomatologie specifică gripei. Astfel, de la începutul sezonului rece, peste 35 de nemţeni au ajuns la medic şi au primit, în primă fază, diagnosticul de gripă, dar numai unele cazuri au fost confirmate de specialiştii din cadrul Institutului naţional de cercetare „Cantacuzino” din Bucureşti, acolo unde sunt trimise probe de la fiecare pacient.

Numărul de viroze respiratorii înregistrate la medicii de familie din judeţ în ultima săptămână este cu peste 500 de cazuri mai mare faţă de săptămâna precedentă. 1.596 de persoane au ajuns la medic acuzând tuse, nas înfundat sau voce răguşită. Numai 51 dintre aceştia aveau o stare medicală cu adevărat gravă şi au fost internaţi în spital, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Tot săptămâna trecută s-au înregistrat 618 cazuri de pneumonie, iar 152 dintre cei care au primit acest diagnostic au fost internaţi în spital.

„În ceea ce priveşte zona Roman, în săptămâna anterioară au fost înregistrate 323 de cazuri de viroze respiratorii, iar 16 pacienţi au fost internaţi în spital şi 131 de persoane diagnosticate cu pneumonie, 57 dintre ele fiind într-o fază mai avansată a bolii, care a necesitat internare de urgenţă”, a declarat medicul Roxana Pipirigeanu, şefa serviciului Epidemiologic din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Potrivit medicilor epidemiologi, numărul mare de afecţiuni respiratorii este cauzat de faptul că se transmit foarte uşor de la omul bolnav la cel sănătos, pe cale aeriană, direct prin tuse sau strănut, ori indirect, prin obiecte contaminate (batiste, veselă, mâini).
Simptomele gripei uşoare sunt confundate cu cele ale răcelii, care are o evoluţie mai uşoară. În cazul răcelii, debutul este mai lent, cu strănut, nas înfundat, febră de intensitate mică, secreţii nazale, durere în gât şi tuse. Gripa se manifestă prin febră de 38 – 41 de grade Celsius, frisoane, migrene, dureri de cap, dureri şi usturimi la mişcarea ochilor, dureri musculare şi articulare, slăbiciune, lipsa poftei de mâncare, tuse uscată, nas înfundat, voce răguşită şi dureri în gât. Îmbolnăvirile severe şi complicaţiile gripei apar, de regulă, la grupuri de persoane cu risc crescut, precum persoanele cu vârsta peste 65 de ani sau/şi cu afecţiuni cronice (diabet zaharat, deficit imunitar, boli cronice respiratorii, boli cardiovasculare, obezitate), la copiii mici sau la femeile gravide.

Important este ca persoanele afectate să se prezinte la medicul de familie atunci când apar primele simptome ale bolii.

Comentarii

WORDPRESS: 0