În urma ploilor căzute și a vântului puternic din cursul zilei de marți, 24 iulie, au fost afectate mai multe gospodării și drumuri din județ. Fenomenele s-au manifestat cu o intensitate mai mare în județul Neamț, unde echipajele operative au intervenit în localitățile Roman, Almaș, Bălțătești, Podoleni, Horia, Stânca și pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate.
„În localitatea Hangu, circulația autovehiculelor este oprită din cauza distrugerii podului spre localitate. Accesul în zonă se poate realiza doar pietonal, însă în cursul zilei de astăzi la nivel local vor fi dispuse măsuri pentru remedierea situației”, a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență miercuri dimineață.
O situație deosebită s-a înregistrat în localitatea Itrinești, comuna Mărgineni, unde o persoană a fost surprinsă de viitură în timp ce încerca să traverseze albia unui pârâu. Din nefericire, în urma acțiunilor de căutare-salvare, persoana a fost găsită fără suflare.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a executat marți următoarele misiuni:
– căutare / degajare persoană luată de viitură în localitatea Itrineşti, comuna Mărgineni;
– misiune de evacuare apă din subsolul Staţiunii Balneoclimaterice Bălţăteşti;
– misiuni degajare/decolmatare căi de comunicaţii şi evacuare apă în localitatea Stânca, com. Pipirig;
– misiune evacuare apă dintr-o curte din municipiul Roman (strada Principatele Unite);
– misiune evacuare apă dintr-o curte din municipiul Roman (strada Nicolae Bălcescu);
– misiune evacuare apă dintr-o curte din municipiul Roman (Fundătura Crişan);
– misiune evacuare apă artera ocolitoare municipiul Roman (zona supermarket Kaufland);
– misiune de evacuare apă din cinci curţi în localitatea Almaş, com. Gârcina;
– misiune evacuare apă subsol bloc din municipiul Roman (strada Sucedava);
– misiune evacuare apă dintr-un subsol casă din localitatea Horia;
– misiune evacuare apă dintr-o curte din localitatea Podoleni;
– misiune de monitorizare râu Cracău în Roznov, sat Slobozia.
Misiuni executate marți de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență:
– misiune decolmatare pod înfundat în localitatea Mărgineni;
– misiune evacuare apă din curte de către SVSU Roman pe strada Vlad Ţepeş din municipiul Roman;
– misiune degajare DN15 la ieşire din oraş Bicaz către Izvorul Muntelui, de către SVSU Bicaz;
– misiune degajare DN 15B în localitatea Stânca, comuna Pipirig, de către SVSU Pipirig;
– misiune de evacuare apă în localitatea Moreni, comuna Văleni, de către SVSU Văleni.
Miercuri dimineaţă au fost reluate misiunile de evacuare a apei din gospodării în satul Stânca, comuna Pipirig, şi satul Almaş, comuna Gârcina.
Județul Neamț se află de luni, 23 iulie, până miercuri seară, 25 iulie, la ora 21, sub avertizare meteo de tip cod galben de precipitații abundente.
Foto, video: ISU Neamț
Comentarii