SCM Petrotub a pierdut, 2-3 (0-1), meciul din deplasare cu FCM Dorohoi, după ce a condus cu 2-1.
Nici de această dată, la fel ca și în precedentele câteva sezoane, SCM Petrotub Roman n-a reușit să învingă la Dorohoi sau măcar să scoată punct, deși a jucat bine și s-a aflat în avantaj, la un moment dat. În partida care a contat pentru etapa a 19-a a ligii a trei de fotbal, seria A, formația romașcană a fost lovită, din nou, de ghinion și a fost învinsă, către finalul partidei, 2-3 (0-1), prilej cu care a coborât pe poziția a treia. Păstrează un punct în fața adversarei sale din acest meci, clasată pe poziția a patra și singura care a reușit să-i ia mai mult de trei puncte în acest sezon.
Meciul a fost unul foarte disputat, în viteză sau cu atacuri lucrate, dar și cu ocazii destule la ambele porți și cu goluri de la distanță. Prima parte a jocului a fost echilibrată. Prima oportunitate de a înscrie i-a aparținut romașcanului Mădălin Popa, căpitanul echipei, cel care a șutat periculos în minutul 34, portarul reușind să respingă cu mari eforturi. Meciul se îndrepta către un scor alb la pauză dar, în minutul de prelungire, în urma unei lovituri de colț, apărarea romașcană s-a încurcat și Cososchi a deschis scorul, 1-0. În partea secundă, formația oaspete, pregătită de Valentin Avădanei și Iosif Rotariu, a intrat pe teren mult mai motivată și mai hotărâtă. În minutul 51, Mateiuc a centrat foarte bine și Enache a adus egalarea printr-un șut fără preluare din interiorul careului, 1-1. Asaltul romașcan a continuat. Putea fi 1-2 în minutul 58, când Rareș Marin a scăpat spre poartă, pe axul central, după ce a driblat doi fundași, fiind ținut de tricou până s-a oprit. S-a acordat lovitură liberă și doar cartonaș galben. În minutul 70, Sofroni a luat o acțiune pe cont propriu, pe care a finalizat-o cu un șut la vinclu, din interiorul careului, 1-2. Romanul a avut ocazia de a se desprinde și de a lua o opțiune aproape decisivă pentru victorie în minutul 72, când Popa a șutat în bară, mingea a revenit pe teren prin fața porții, apoi a ieșit din suprafața de joc. Trei minute mai târziu, tot SCM Petrotub a mai avut o ocazie uriașă, prin Harbuzaru. Acesta, scăpat singur, a săltat mingea peste portar, dar aceasta n-a intrat în poartă, fiind scoasă de pe linie de un fundaș. Ocaziile s-au răzbunat imediat. Sandu a prins un șut norocos printre toți jucătorii, la colțul lung, iar Ciuclea, mascat, n-a mai putut interveni, 2-2, în minutul 77. Din acel moment, spectatorii locali au început să-și încurajeze frenetic echipa și aceasta a replicat prin golul lui Borfeianu, șut în vinclu de la circa 30 de metri. Fotbaliștii romașcani au căzut psihic și n-au mai găsit forța pentru a egala.
“A fost un joc foarte bun, iar arbitrajul a fost pe măsură, cu o singură excepție. Arbitrul de centru Teodora Albon n-a acordat cartonaș roșu la faza în care Marin a scăpat spre poartă și a fost oprit prin ținere de tricou de un jucător aflat în postură de ultim apărător. Pe parcursul partidei am mai avut câteva contraatacuri bune care s-au încheiat cu ratări. Am avut, din nou, ghinion la Dorohoi. Istoria s-a repetat. Mergem mai departe și ne concentrăm pe ultimele trei etape din retur, apoi pe meciurile din play-off”, a afirmat Iosif Susanu.
SCM Petrotub Roman: Ciuclea -Vlaicu, D. Marin, Carnariu, Stahie – Petrila – Mateiuc, Damian, Popa – Sofroni, Enache. Au mai jucat: Pătrașcu, Țapu, R. Marin, Harbuzaru.
Celelalte meciuri din etapa a 19-a: Ceahlăul II Piatra Neamț – Știința Miroslava 3-0, Bucovina Pojorâta – Bucovina Rădăuți 1-0, Aerostar Bacău – Sporting Suceava 2-0, Kosarom Pașcani – Cetatea Târgu Neamț 3-1. FCM Moinești a stat. Un rezultat de egalitate ar fi fost foarte bun pentru SCM Petrotub, care ar fi rămas pe poziția secundă, cu același punctaj ca al primei clasate, dar și cu cele mai bune rezultate în meciurile directe cu celelalte echipe aspirante la calificare în play-off. Până la finalul returului, SCM Petrotub Roman mai are de jucat cu Ceahlăul II Piatra Neamț (acasă, 28 martie), Știința Miroslava (deplasare, 4 aprilie), Kosarom Pașcani (acasă , 11 aprilie).
Clasament
| 1 Pașcani | 17 | 9 | 5 | 3 | 35-16 | 32 |
| 2 Miroslava | 18 | 10 | 2 | 6 | 26-16 | 32 |
| 3 Roman | 17 | 9 | 4 | 4 | 27-17 | 31 |
| 4 Dorohoi | 18 | 8 | 6 | 4 | 33-23 | 30 |
| 5 Tg. Neamț | 17 | 8 | 4 | 5 | 23-19 | 28 |
| 6 Moinești | 17 | 8 | 1 | 8 | 30-28 | 25 |
| 7 Pojorâta | 17 | 7 | 4 | 6 | 19-26 | 25 |
| 8 Ceahlăul II | 18 | 6 | 4 | 8 | 25-29 | 22 |
| 9 Suceava | 17 | 4 | 4 | 9 | 20-35 | 16 |
| 10 Aerostar | 17 | 4 | 1 | 12 | 12-22 | 13 |
| 11 Rădăuți | 17 | 2 | 5 | 10 | 12-31 | 11 |










asta nu este ghinion cu prostie. Parca vad ca Miroslava, cu teren pe o pasune cu oi, se va califica in B iar vedetele din Roman vor spune ca au ghinion. Flacailor, ,,vedetelor,, desteptarea daca vreti sa promovati. Sau poate nu vreti acest lucru si atunci nu mai cereti bani de la CJ. Cereti-va afara !