Ghid de îngrijire a bolnavilor, elaborat de un romașcan

Începînd din acest an, elevii școlilor postliceale sanitare din Roman vor avea un manual pentru acordarea îngrijirilor medicale.

 

 

Duminică, 8 aprilie, la sediul Asociației „Piatra Soarelui” din Roman va avea loc lansarea cărții „Plan de îngrijiri”, în două volume.
Cartea – care se dorește a fi un ghid pentru elevii școlilor postliceale sanitare, în scopul însușirii metodelor de acordare a îngrijirilor medicale – a fost elaborată de către Adrian Drăgușanu (foto), registrator medical în cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman. După ce a absolvit Facultatea de Drept, Adrian Drăgușanu a terminat anul trecut și studiile în cadrul unei școli sanitare din Roman.

Această lucrare reprezintă viziunea mea asupra planului de îngrijiri medicale acordate unui bolnav. Planul de îngrijiri este conceput pentru pacienți din aproape toată sfera de patologii și a fost elaborat în trei luni de zile. Am încercat să combin practica și lucrările deja existente în domeniu. Ideea a pornit de la faptul că, în timp ce efectuam studiile de specialitate, nu am întîlnit nicăieri un ghid de îngrijiri. Există lucrări, dar ele sînt disparate, așa că mi-am propus să le reunesc pe toate într-o viziune proprie„, a explicat Adrian Drăgușanu.

Momentan, cele două volume sînt disponibile în 100 de exemplare.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!