Prima paginăActualitateRural

Gaz metan în satele Horia şi Cotu Vameş

Dimensiune text

Gazul metan va ajunge în gospodăriile locuitorilor din comuna Horia, ca urmare a unui proiect realizat de SC Cordun Gaz SA.

Lucrările de montare a conductei au început de trei săptămâni. „Proiectul se realizează în două etape: de la staţia de reglare până la sensul giratoriu şi de la drumul judeţean spre satul Cotu Vameş. În localitatea Horia, de exemplu, conducta principală va trece pe străzile Alexandru Sahia şi Secerii, până la dispensarul uman, urmând ca, în primăvară, lucrarea să se realizeze şi pe străzile laterale. Pentru ca investiţia să devină rentabilă, trebuie să avem 3-4 gospodării conectate la reţea, la 100 de metri de conductă. Investiţia este realizată integral de SC Cordun Gaz SA”, a explicat Vasile Baciu, primarul comunei Horia. Introducerea gazului metan în satele comunei Horia a fost întârziată, ca şi în cazul altor investiţii, din lipsa fondurilor.

Administraţia publică locală de la Horia a iniţiat, în anul 2009, proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate pentru alimentarea comunei cu gaz metan. Ministerul Economiei a aprobat acest proiect, atribuirea contractului pentru „serviciul public de distribuţie a gazelor naturale în localităţile Horia şi Cotu Vameş din comuna Horia” având loc pe 25 ianuarie 2010. Valoarea investiţiei este de 4.693.113 lei, fără TVA, nivelul redevenţei fiind de 1% din tariful de distribuţie aplicat la totalul cantităţii de gaze naturale distribuite.

Proiectul de alimentare cu gaz metan a fost posibil deoarece reţeaua se afla la 800 de metri de intrarea în satul Horia. Din această conductă s-au racordat SC Austrotherm Com SRL şi SC Agrostal SRL, societăţi aflate în zona industrială a comunei Horia. Alți doi agenți economici cu sedii de producție în comună şi-au manifestat dorinţa de a se racorda la conducta de gaz metan.

Autorităţile locale cred că  alimentarea cu gaz metan va fi un motiv ca, în perioada următoare, şi alţi investitori să fie atraşi de condiţiile pe care le oferă comuna.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • andreea 8 ani

    Domnule primar ar fi trebuit sa faceti acest lucru, de a trage gaz in Cotu Vames de foarte mult timp. Este un sat , care poate fi considerat suburban Romanului, iar foarte multe comune de la 30 km de Roman au gaz. Ar trebui sa va implicati mai mult pentru acest sat,mai multe proiecte, sa fiti mai gospodar si mai multe realizari pentru comuna.

  • dan 8 ani

    Dacă ar ști să citească și să scrie corect poate ar pune in aplicare si proiecte mai multe…