HomeActualitateEconomie

GAL „Valea Siretului” a realizat importanța banilor europeni

La doi ani de funcţionare, GAL „Valea Siretului” se poate lăuda cu proiecte care au contribuit în mod real la dezvoltarea comunităţilor. 

Grupul de Acţiune Locală „Valea Siretului” (GALVS) a realizat importanţa banilor europeni nerambursabili şi a sprijinit autorităţile publice, dar şi beneficiarii privaţi să se dezvolte. Astfel, dacă treceţi pe un drum asfaltat din comunele Doljeşti, Tămăşeni, Săbăoani (Neamţ) sau Răchiteni (Iaşi) trebuie să ştiţi că acesta a fost realizat cu sprijinul GAL VS, iar în cazul în care vedeţi utilaje performante, situaţia are aceeași explicație. În acelaşi timp, dacă unii tineri din mediul rural pleacă dimineaţa să-şi vadă de fermă în loc să stea acasă fără loc de muncă, realizarea aparţine tot organizaţiei amintite.

Chiar dacă are doar doi ani de funcţionare, GAL „Valea Siretului” se poate lăuda cu o serie de proiecte care au contribuit în mod real la dezvoltarea comunităţilor. Organizaţia a reuşit să aibă un procent de contractare de 98% şi cu un grad de absorbţie al fondurilor alocate de 13%, dar şi-a propus ca, până la finalul proiectului, să aibă un procent de absorbţie de 50%. Trebuie menţionat că, în această perioadă, s-au depus la nivelul Grupului de Acţiune Locală „Valea Siretului” 44 de proiecte, cu o valoare de aproape 4,3 milioane de euro. Din aceste proiecte s-au contractat 23, în valoare de peste 2,4 milioane de euro, iar 17 proiecte au fost declarate neeligibile.

„Ca proiecte, noi avem pe măsura tinerilor fermieri (M 112) fonduri contractate de 180.000 de euro, pentru cinci contracte. Pe Măsura 123 «Procesarea produselor agricole» avem în Săbăoani moară de 200.000 de euro. Acest proiect urmează să fie vizibil în perioada următoare, în centrul satului. De asemenea, pe Măsura 312 avem fonduri contractate de peste 640.000 de euro, pe patru contracte, în timp ce Măsura 322 a absorbit aproape jumătate din alocarea noastră, undeva la 1,45 milioane de euro, prin 12 proiecte”, a spus Magda Singer, manager Grupul de Acţiune Locală „Valea Siretului”.

Drumuri, moară, maşină de pompieri, pe bani europeni

gal 02

Primăriile au investit în principal în modernizarea drumurilor şi achiziţii de utilaje pentru serviciul de gospodărire comunală şi pentru cel destinat situaţiilor de urgenţă, dar au fost obţinute sume şi pentru parcuri în comunele Doljeşti şi Răchiteni. Mai mult, comuna Săbăoani urmează să intre în posesia unei maşini de pompieri tot printr-un proiect cu bani europeni.

„În perioada următoare, Grupul de Acţiune Locală «Valea Siretului» îşi propune să monitorizeze strâns implementările din proiectele contractate, ca să reuşim în termenul stabilit (30 septembrie 2015) să finalizăm şi să avem şi un grad de absorbţie cât mai mare. De asemenea, ne vom implementa cel mai mic proiect din această strategie, proiectul de cooperare, care, pentru noi, înseamnă un mare succes că am reuşit să-l facem şi să-l contractăm, în situaţia în care sunt puţine grupuri de acţiune locală care au depus un proiect de genul acesta şi a fost eligibil”, a adăugat Magda Singer. Prin acest proiect, GAL-ul şi-a propus să realizeze două activităţi de instruire. În urma acestora se va realiza o revistă în două numere (GLIA), în care se vor promova agenţii economici care fac performanţă pe teritoriul GAL-ului, dar şi cei care au implementat proiecte.

GAL „Valea Siretului” vrea să informeze despre posibilitatea atragerii banilor europeni

Obiectivul GAL „Valea Siretului” este implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală, care se va materializa în proiecte concrete, ce urmăresc creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural, creşterea calităţii vieţii şi diversificarea activităţilor economice din spaţiul rural, elaborate de actorii locali, persoane fizice autorizate sau persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Grupului de Acţiune Locală.

„Tot ce ne-am propus strict legat de Strategie, ca măsuri de finanţare, de proiecte, am realizat în acest procent de 98%. Trebuie lucrat la partea de aducere din punct de vedere al instruiri oamenilor din această zonă, pentru a nu mai avea această discrepanţă, între informaţia care ajunge in mediul urban şi informaţia care ajunge în mediul rural. Ne dorim, pe viitor, mai multe sesiuni de instruire, mai multe schimburi de experienţă, care să aducă plus valoare. Nu vrem doar să plimbăm nişte oameni dintr-o parte în alta, deoarece nu acesta este scopul nostru. În rest, mă bucur că am reuşit, prin acest GAL, să aduc bani în primul rând la primării, pentru asfaltarea de drumuri”, spus Magda Singer.

GAL „Valea Siretului” joacă un rol semnificativ în promovarea politicilor şi activităţilor Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală (RNDR). Organizaţia participă la evenimentele organizate de RNDR, în vederea îmbunătăţirii Strategiei de dezvoltare locală şi anume: evaluare, monitorizare şi achiziţii publice.

Comentarii

WORDPRESS: 0