Centrul „Te ascult” din cadrul fundaţiei organizează cursuri de dezvoltare pentru copii şi o şcoală pentru tinerii care doresc să aibă copii sau sunt deja părinţi.
Centrul „Te ascult”, din cadrul Fundaţiei „Iosefinii lui Murialdo” din Roman, începe anul cu câteva proiecte îndrăzneţe. Centrul va găzdui în acest an o serie de evenimente culturale şi educaţionale, susţinute de profesori, psihologi, personalităţi ale psihologiei româneşti, membri ai Asociaţiei Naţionale a Psihologilor de Familie din România, cum ar fi profesorii Mariana Caluschi, Dănuţ Morariu, Anişoara Sandovici şi Oana Jitaru, de la Facultatea de Psihologie şi Știinţele Educaţiei din Iaşi.
Centrul „Te ascult” a fost deschis în anul 2010 şi oferă romaşcanilor servicii de consultanţă juridică, psihologică şi de asistenţă socială. În cadrul Fundaţiei „Iosefinii lui Murialdo” funcţionează, din anul 2005, şi un centru de zi, prin intermediul căruia s-au derulat mai multe proiecte destinate copiilor şi tinerilor.
Cursuri de dezvoltare pentru copii
La mijlocul lunii februarie, Centrul „Te ascult” va organiza cursuri de dezvoltare personală pentru copii şi tineri cu vârste de la şapte ani până la 20 de ani. Pentru aceste cursuri, Fundaţia „Iosefinii lui Murialdo” din Roman a cooptat specialişti în domeniu – psihologi şi psihoterapeuţi de la Iaşi.
„Aceste cursuri sunt concepute ca un atelier de comunicare şi de dezvoltare a creativităţii. Cursurile presupun activităţi cu caracter psihologic, teste proiective, jocuri prin care ne dorim să dezvoltăm creativitatea copiilor, inteligenţa emoţională, stima de sine, aptitudinile pe care le au. Practic, îi ajutăm pe copii să se descopere. Elevii care sunt la cursurile gimnaziale vor beneficia de consiliere vocaţională. Toate activităţile vor fi făcute de absolvenţi ai Facultăţii de Psihologie care se află într-un stagiu de formare în psihoterapie experienţială şi psihoterapie integrativă, alături de un psiholog şi un psihoterapeut de la Iaşi”, a spus jurista Ana-Maria Ciobanu, coordonatoarea Centrului „Te ascult”.
Cursurile costă 150 de lei şi presupun opt înâlniri pe lună, câte două pe săptămână. Cursurile sunt adaptate după programul şcolar al copiilor. Pentru înscrieri, părinţii pot suna numerele de telefon: 0760.608.586 şi 0743.648.890, pentru a oferi detalii despre vârsta şi programul şcolar al copiilor.
Centrul „Te ascult” îşi propune în acest an şi deschiderea unei Școli de Tai Chi, care presupune educaţie şi terapie prin sport, adică practicarea de arte marţiale.
Școala care te învaţă să fii un părinte bun şi responsabil
La sfârşitul lunii aprilie, Centrul „Te ascult” va deschide „Școala părinţilor”.
„Este un proiect la care lucrăm de ceva timp. În anul 2012, când l-am adus invitat la Roman pe binecunoscutul specialist Bebe Mihăescu, am adus în discuţie acest proiect care, în acest an, va prinde contur. Asociaţia Naţională a Psihologilor de Familie din România va fi partener principal în acest proiect. Nu vor fi întâlniri sporadice, ci chiar o şcoală în care noi ne propunem să prezentăm părinţilor informaţii despre importanţa descoperirii de sine, conştientizarea identităţii fiecărei persoane, importanţa cuplului, dorinţa de a procrea un copil. Este foarte important să ştim dacă suntem pregătiţi emoţional să facem un copil, să ştim că nu trebuie să ne revărsăm asupra lui toate frustrările şi neîmplinirile pe care le-am adunat de-a lungul vieţii. Școala se adresează atât celor care vor să devină părinţi, cât şi celor care sunt deja părinţi şi se confruntă cu anumite situaţii conflictuale. Pe aceştia din urmă vrem să-i ajutăm să depăşească aceste momente, pentru a comunica mai bine cu propriii copii. Adulţii sunt focusaţi foarte mult pe aspectul material. Cea mai mare parte a timpului şi-l cheltuiesc pentru a găsi resurse financiare, iar copiii trăiesc cu un deficit de afectivitate care nu-i ajută să se dezvolte emoţional, psihologic, să crească armonios”, a explicat Ana-Maria Ciobanu.
Participanţii la activităţile „Școlii Părinţilor” vor trebui să plătească aceste cursuri.
„Nu am stabilit încă o sumă, dar cei care nu-şi permit să plătească vor fi ajutaţi financiar. Percepem această taxă pentru a putea plăti specialiştii şi pentru a ajuta la funcţionarea Centrului de zi din cadrul Fundaţiei «Iosefinii lui Murialdo», deoarece carisma acestei fundaţii este educarea şi ajutorarea copiilor şi tinerilor”, a spus coordonatoarea Centrul „Te ascult”.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol