HomeRoman

Frigul a grăbit comemorarea eroilor Revoluției

Sâmbătă dimineață, pe un ger năpraznic, cei câțiva revoluționari din Roman s-au strâns la mormântul lui Fănel Ciupitu, pentru o slujbă de pomenire, așa cum se întâmplă în fiecare an, din 1990 încoace.

 

 

La eveniment a participat și Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, dar și reprezentanți ai Armatei, care, după momentul religios, au depus câte o coroană la mormântul eroului martir al Revoluției.

Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Florin Țuscanu, protopopul Protoeriei Romanului. Spre deosebire de alți ani, slujba nu a fost precedată de alocuțiuni ale oficialităților, din cauza frigului. De altfel, fiecare persoană prezentă la evenimentul de sâmbătă s-a grăbit să plece imediat după depunerea de coroane.

Subofițerul Fănel Ciupitu a murit împușcat la Buzău. În vârstă de 33 ani, acesta era plutonier în cadrul Ansamblului Artistic al Armatei Buzău. În timpul Revoluției, Fănel Ciupitu a fost împușcat în spate, în incinta comandamentului, și a murit la spital, pe 23 decembrie 1989.

 

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Cine l-a impuscat? Si in ce imprejurari? Daca a fost in incinta comandamentului inseamna ca au fost atacati de cineva,cati au murit in acest caz? Sunt tineri care nu cunosc aceste imprejurari si ar trebui relatate in cateva cuvinte de catre cei ce le cunosc.

  • Vladimir 11 ani ago

    Lasati-o balta cu revolutionarii din Roman! In ziua de 22 decembrie ’89 , multimea adunata in fata Primariei era curioasa sa asculte ce le spunea mr.Preda , postat in fata intrarii. Niste tzigani dadeau jos lozinca de le Policlinica cu plata , dar nu din nu stiu ce act de revolta , ci pentru a folosi tabla in scopuri personale. Ochisera ceva si pe acoperisul Primariei , dar nu au putut ajunge.La ceremonia depunerii coroanelor de flori a participat si cineva din familia Gatlan?