Vineri, 18 mai, în cadrul celei de-a patra zile de manifestări organizate cu prilejul ediției din acest an a Zilelor Municipiului, romașcanii care fac cinste orașului prin activitatea pe care o desfășoară au fost omagiați în cadrul Galei Excelenței Romașcane. Performerii din zece domenii au fost distinși de administrația locală, în cadrul Galei care a avut loc, începând cu ora 12, la Restaurantul Royal. Tot cu acest prilej, au fost prezentate titlurile de cetățean de onoare al orașului, acordate în ultimul an, către profesorul Laurențiu Dan Leoreanu, deputat și fost primar al Romanului, și, postum, către Haralambie Mihăiescu, profesor universitar, cercetător științific, membru al Academiei Române, Constantin C. Iliescu, academician, profesor doctor, considerat întemeietorul cardiologiei moderne din România, Ion Ionescu de la Brad, primul inginer agronom român, și Dumitru D. Botez, dirijor, compozitor, profesor, membru al Uniunii Compozitorilor și Maestru Emerit al Artei.
Primarul Lucian Micu le-a adresat mulțumiri și aprecieri pentru activitatea depusă nominalizaților acestei ediții, care, la rândul lor, au adresat câteva cuvinte asistenței. Nu a putut fi prezent la manifestare nominalizatul secțiunii „Mass-media”, jurnalistul ieșean Vasile Arhire, acesta transmițând un mesaj video care a fost proiectat cu această ocazie.
De asemenea, nominalizata categoriei „Tânărul anului” – premiu acordat în premieră în acest an -, locotenentul de Marină Ștefana Farcaș, a mulțumit municipalității printr-o intervenție telefonică realizată prin satelit, prin amabilitatea reprezentanților Forțelor Navale Române, de la bordul Fregatei „Regele Ferdinand”, aflată vineri în misiune în Marea Neagră. Părinții și bunicii Ștefanei Farcaș au fost prezenți în sală la manifestarea de vineri, primind de la primarul Lucian Micu diploma și premiul care i-au fost oferite Ștefanei.
Detalii despre toţi cei care au primit vineri un omagiu pentru activitatea depusă în slujba Romanului și a romașcanilor găsiţi în continuare, conform prezentării făcute de reprezentanții municipalității în cadrul evenimentului.
Categoria „Tânărul anului”
Locotenent Ştefana Farcaş. S-a născut la Roman, în anul 1992. După ce a absolvit gimnaziul la Școala nr. 5 din Roman (actuala Școală Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”), a optat pentru o carieră militară şi s-a înscris la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Opţiunea pentru forţele navale a fost când era în clasa a XI-a, în urma unei excursii de studii la Academia Navală. Astfel, în anul 2014, a absolvit, ca șefă de promoţie, Facultatea de Inginerie Marină și Navigaţie din cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa, specializarea Navigaţie, Hidrografie și Echipamente Navale.
După terminarea Academiei, a absolvit, tot ca şefă de promoţie, Şcoala de Aplicație a Forțelor Navale Mangalia.
În anul 2015 a primit funcţia de ofiţer de cart, specialitatea navigaţie, la bordul fregatei Regele Ferdinand, iar din anul 2016 şi până în prezent este Navigatorul fregatei Regele Ferdinand. Din această funcţie răspunde de siguranţa manevrei şi navigaţia în siguranţă a navei, atât în marea largă, cât şi la manevrele în condiţii speciale: intrări/ieşiri din porturi, tranzitarea strâmtorilor, manevra pe timpul exerciţiilor de luptă, realimentare pe mare.
Din anul 2015 până în prezent, a participat la toate ieşirile pe mare ale fregatei, însumând aproximativ 350 zile pe mare, peste 15 exerciţii multinaţionale şi în comun cu gruparea navală NATO.
Totodată, în anul 2017, a participat la un curs internaţional în Statele Unite, la Colegiul Surface Warfare Officers School Command, Newport, Rhode Island, cu o durată de 4 luni. Cursul a avut participanţi din 10 ţări, iar şefă de promoţie a fost tot Ştefana, primind distincţia de Absolvent de Island.
În octombrie 2017, a participat, ca navigator al fregatei Regele Ferdinand, la Operaţiunea Sea Guardian din Marea Mediterană. Operaţiunea a avut durata de o lună şi a avut ca scop menţinerea în siguranţă a navigaţiei în partea de est a Mării Mediterane, de-a lungul Ciprului, Siriei şi la nord de Canalul de Suez.
La finalul lunii aprilie, Ștefana Farcaș a fost protagonista unuia dintre reportajele prezentate periodic pe pagina oficială a NATO, după ce, în luna februarie, Fregata „Regele Ferdinand” a făcut parte din Standing NATO Maritime Group 2, în cadrul unui exercițiu comun al forțelor navale ale României, Marii Britanii și Turciei, în Marea Neagră.
Categoria „Cultură”
Asociația Anima Intelligentia este puntea dintre oamenii faini și ideile mărețe. Acest ONG a fost fondat în Roman, în anul 2016, de patru prieteni, Olivia Andreea Farcaș, Ciprian Fechetă, Loredana Rusu și Monica Pellegrini, dornici să contribuie la dezvoltarea emoțională, culturală și educațională a tinerilor din zona Romanului.
Principalele proiecte derulate de Anima Intelligentia au ca obiectiv conturarea unei reţele sănătoase de interacţiune umană creativă, menită să împiedice orice tip de discriminare antisemită, rasială, șovină, xenofobă.
Cea mai importantă inițiativă, de până acum, este organizarea, la Roman, a primului festival dedicat scriitorului romașcan, de origine evreiască, Max Blecher. Astfel, la finalul lunii mai 2017, împreună cu un grup de oameni creativi și determinați, Anima Intelligentia, a organizat prima ediție a Festivalului cultural internațional Blecher Fest, eveniment ce a reunit invitați de renume, din lumea literară și artistică, din țară și străinătate.
În acest an, în perioada 25-27 mai, Anima Intelligentia, împreună cu alți romașcani iubitori de Max Blecher și cultură: Irina Mihălcuț, Vasile Gherghel, Alina Donosă, Doris Mironescu, Sebastian Hrib și Emilian Pal, organizează cea de-a doua ediție Blecher Fest. Cu acest prilej, vor veni în orașul nostru personalități din lumea culturală românească și internațională, traducători ai operelor lui Max Blecher din: Italia – Bruno Mazzoni, Polonia – Joanna Kornas, Brazilia – Fernando Klabin, Belgia – Jan Myskjin.
Blecher Fest este o reacţie, o atitudine. Este un act cultural ce se adresează oamenilor din orașul Roman și împrejurimi, în special tinerilor. Blecher fest, prin evenimentele culturale alternative și avangardiste aduce oamenii mai aproape de lectură, de muzică, de artele plastice, de cultură, în general.
Anima Intelligentia a fost și promotorul celui mai recent volum de poezii al poetului romașcan Emilian Valeriu Pal, Tot ce atingeam se prefăcea în oameni, conturând, la finele anului trecut, un eveniment de lansare efervescent și creativ, dedicat în special tinerilor.
De asemenea, în parteneriat cu un alt ONG local – Kult Hub-, Anima Intelligentia a creat o serie de workshop-uri de dezvoltare emoțională pentru liceeni romașcani, evenimente menite să le ofere instrumentele necesare unei evoluții echilibrate și sănătoase.
Asociația Anima Intelligentia este un membru activ al comunității romașcane, reușind să aducă la un loc oameni creativi și idei mărețe și să contureze acțiuni menite să arate că, dacă îți dorești cu adevărat, poți crea valoare și într-un oraș mic, de provincie, cum este Romanul.
Categoria „Culte”
Arhimandrit Pimen Costea. S-a născut pe data de 16 iunie 1970, în comuna Matca, judeţul Galați, fiind cel de-al doilea din cei cinci copii ai familiei Costică şi Alexandra Costea.
După absolvirea Școlii Generale din satul natal, a urmat cursurile liceale (profil naval). Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi, promoția 2003.
În perioada 2005-2007 a urmat studii de Master la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, din cadrul Universității Bucureşti, iar între anii 2007-2010 a fost doctorand al aceleiaşi Facultăți.
În anul 2011 a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași.
Pe 21 februarie 2012 și-a susținut Teza de doctorat cu titlul Opera catehetică, omiletică şi pedagogică a Episcopului Melchisedec Ştefănescu.
Anul acesta a finalizat și al doilea master – Psihologie clinică și psihoterapie, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Iaşi.
În ce privește activitatea clericală, pe 3 august 1991 a fost tuns în monahism şi a primit numele de Pimen.
În perioada octombrie 1996 – septembrie 2008 a fost preot slujitor şi coordonatorul lucrărilor de construcţie de la Mănăstirea Buna Vestire – Tisa Silvestri, Bacău.
Din septembrie 2008 până în noiembrie 2014 a fost exarh al mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Pe 26 septembrie 2010 a fost hirotesit arhimandrit de către Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, iar din noiembrie 2014 până în prezent este vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Cu o bogată activitatea științifică și publicistică, a participat la numeroase conferinţe ASCOR la Iaşi, Bacău, Roman, Galați, Chișinău și București. A publicat șapte cărți și peste 30 de articole în diferite reviste de specialitate.
Categoria „Învăţământ”
Profesor Mihaela Grapă este născută în ziua care marca, în mod tradițional, începutul anului școlar – 15 septembrie.
A absolvit Liceul „Roman-Vodă” și Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoţia 1994. După absolvire, a predat, ca prof. Titular, la Liceul cu Program Sportiv din Roman și, din anul 1999, este profesor de istorie titular la Colegiul Național „Roman-Vodă”.
Până în anul 2004 a obținut toate gradele didactice și a participat la cursuri de formare pentru disciplina Istorie, organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. (Bușteni 2001, București 2002).
În cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamț a fost profesor formator disciplina istorie (2001 – 2008), profesor metodist disciplina istorie (2006 – 2008), membru în Consiliul Consultativ (2004 – 2008) și profesor coordonator la Centrul de excelență, disciplina istorie.
Este membru în Asociația Profesorilor de Istorie Neamț (A.P.I.N.) și membru fondator al Asociației Cultural-Științifice „Urbana” Roman. Coordonează activități cultural-științifice în parteneriat cu Muzeul de Istorie Roman. A participat la diverse simpozioane și conferințe naționale.
Pasiunea pentru istorie insuflată elevilor săi în cadrul orelor de curs se reflectă și în rezultatele deosebite înregistrate de aceștia la olimpiade școlare (locuri I, II, III și mențiuni), la concursuri școlare locale, județene, regionale și naționale: „Student pentru o zi ”- Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava – locul I, ,,Locuri ale memoriei în localitatea ta” organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (I.I.C.M.E.R.) – locul I, concursul de eseuri pentru liceeni organizat în parteneriat cu Fundația „Konrad Adenauer” – locul I.
În perioada 2008-2018 a participat și a coordonat Simpozionul național ,,Basarabia, străvechi pământ românesc”, zece edițiile desfășurate la Colegiul Național „Roman Vodă”.
În luna aprilie a participat la Simpozionul Centenarul Războiului de reîntregire a neamului, identitate nemțeană, memorie locală, organizat în parteneriat cu Primăria municipiului Roman, Muzeul Casa Hogaș şi Asociația cultural-artistică GONG.
Membră a catedrei de istorie a Colegiului Național „Roman-Vodă”, formată din profesori tineri și merituoși, doamna profesor Mihaela Grapă este îndrăgită de elevi, apreciată de colegi și un exemplu de modestie și de profesionalism.
Categoria „Sănătate”
Doctor Liliana Buțiurcă. S-a născut pe 1 septembrie 1971, în localitatea Păuneşti, judeţul Vrancea. Este absolventă a Facultății de Medicină Generală la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, promoția 1995.
În perioada 1995-2000 a fost medic rezident Chirurgie și Ortopedie Pediatrică la Spitalul Clinic de Urgență Copii Grigore Alexandrescu din București.
Din anul 2001 este Medic primar la Compartimentul Chirurgie și Ortopedie Infantilă a Spitalului Municipal de Urgență Roman.
În anul 2007 obține o Competență în Ecografie Generală la Universitatea de Medicină din Iași, iar în anul 2011 urmează un Curs de Diagnostic Ecografic în Displazia Congenitală a șoldului.
Chirurgia pediatrică, specialitatea care are ca obiect de studiu patologia chirurgicală la vârsta copilăriei, este un compartiment relativ nou la Spitalul din Roman, doamna doctor Liliana Buțiurcă având o misiune de pionierat în această specialitate, alături de soţul domniei-sale, doctorul Ovidiu Buțiurcă.
Şansa unui medic de a deveni bun, constă nu doar în pregătirea profesională, ci în dezvoltarea conştiinţei că tot ceea ce face se află sub semnul datoriei faţă de semeni şi față de Dumnezeu. Să fii chirurg pediatru nu e deloc ușor. Să simți durerea și tristețea unui pui de om care te privește cu teamă și așteaptă de la tine să-l vindeci, presupune să fii o persoană care şi-a sensibilizat fiinţa prin educaţie, prin dragoste şi prin credinţă.
A participat la numeroase cursuri de perfecţionare în ţară şi în străinătate. În cei 18 ani de activitate la Spitalul din Roman, a participat la peste 7000 de intervenţii chirurgicale la copii.
Are un băieţel – Mihnea, pasionat de calculatoare şi olimpic la mai multe discipline şcolare.
Categoria „Administrație publică”
Dr. ing. Elena Trotuș, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni. Născută la 8 august 1960 în comuna Cristești, județul Iași, a urmat cursurile școlii primare în comuna natală și liceale la Liceul Agroindustrial Podul-Iloaiei, pe care le-a absolvit în anul 1979, după care a frecventat cursurile Facultății de Agricultură în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași, în perioada 1979-1983.
După absolvirea facultății, a efectuat stagiul în producție, iar din anul 1986 lucrează la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni. Aici a lucrat în cadrul sectorului de Cercetare, unde a promovat toate gradele științifice până la cercetător științific gradul I.
Urmare a cercetărilor efectuate în domeniul protecției culturilor de câmp împotriva organismelor dăunătoare, a elaborat, susținut și publicat, singură ți în colectiv, 231 de lucrări științifice și de popularizare a rezultatelor obținute.
În anul 1997 și-a susținut public teza de doctorat intitulată „Cercetări privind structura speciilor, bioecologia și combaterea muștelor plantelor din culturile de fasole, în condițiile din silvostepa Moldovei”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Iustin Ghizdavu, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Împreună cu colectivul de cercetători al stațiunii a elaborat opt cărți și patru broșuri care cuprind tehnologii de cultivare a plantelor de câmp rezultate din datele cercetărilor efectuate.
A elaborat și derulat numeroase proiecte de cercetare în cadrul programelor din planul național de cercetare-dezvoltare-inovare și a celor cu finanțare din fonduri europene.
În perioada 1997-2007 a fost numită Secretar științific al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, iar din 2007 și până în prezent ocupă funcția de Director al instituției, numită prin decizia președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” București.
Pe baza rezultatelor științifice obținute și a realizărilor Stațiunii Secuieni, care se situează între primele trei unități de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, Elena Trotuș a fost aleasă, în anul 2010, Membru Asociat, iar în anul 2014 Membru Corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” București. Din anul 2013, este și membru Asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România – Filiala Piatra Neamț.
Pe parcursul activității a îndrumat numeroși studenți în efectuarea practicii aferente proiectelor de licență și a fost solicitată și a participat ca referent oficial în comisiile de analiză și susținere publică a 15 teze de doctorat la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași.
Preocuparea permanentă a Elenei Trotuș o constituie diversificarea tematicii de cercetare care să răspundă cerințelor agriculturii zonale, promovarea și implementarea rezultatelor în agricultură, precum și creșterea prestigiului și a vizibilității stațiunii în rândul unităților de cercetare-dezvoltare.
Categoria „Social”
Asociația Tinerilor Ortodocși Roman. Asociații ale tinerilor ortodocși sunt înființate pe teritoriul canonic al Patriarhei Române, având binecuvântarea Ierarhului fiecărei Eparhii, dar și în alte Patriarhii surori, întâlnindu-se în fiecare an, la început de septembrie, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (I.T.O.).
Asociația Tinerilor Ortodocși din Roman a luat ființă în anul 2016, la sfârșit de octombrie, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și prin implicarea și purtarea de grijă a Părintelui Valentin Băltoi, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
O mână de tineri, s-au strâns în jurul acestui proiect și stăpâniți de elanul celor mai frumoși ani ai vieții, și-au dorit să se implice în cât mai multe activități, să se simtă responsabili și utili.
Tinerii care au conștientizat importanța voluntariatului și-au reunit forțele în cadrul Asociaţiei Tinerilor Ortodocși Roman pentru a aduce o bucurie pe chipul aproapelui, dar și pentru a fi cu un pas mai aproape de împlinirea lor spirituală.
Interacțiunea cu personalitățile vieții culturale, implicarea în activități social-filantropice, întâlnirile administrative și strategice din cadrul grupului, parteneriatele încheiate cu diferite instituții romașcane sunt tot atâtea evenimente pe care ATOR le trece în revistă periodic, împlinind calendarul celor mai importante evenimente sociale și culturale locale. Totodată ATOR nu își propune să intre în competiție cu alte asociații ale tinerilor romașcani, nici să își impună cu obstinație prezența și convingerile, ci dorește ca activitățile propuse spre a fi implementate să fie izvorâte dintr-o pornire firească de a face bine celor aflați în situații delicate, arătând prin aceasta că omul, indiferent pe ce scară socială sau intelectuală s-ar afla, și la orice vârstă ar fi, trebuie să nu uite că ceea ce ne definește este omenia, solidaritatea, recunoștința și bunătatea.
Tinerii din Asociaţia Tinerilor Ortodocși Roman au drept scop: promovarea valorilor spiritualităţii şi a culturii româneşti, în contextul local şi în dialogul cu tradiţiile, spiritualitatea şi cultura europeană; crearea unui climat educaţional, cultural, social, artistic, sportiv favorabil dezvoltării tinerilor; ajutorarea tinerilor aflaţi în dificultate; cultivarea tradiţiilor şi a valorilor morale şi religioase tradiţionale; încurajarea voluntariatului.
Având ca valori propuse spre a fi împlinite: încrederea, egalitatea, angajamentul, responsabilitatea, transparenţa, perseverenţa și inovaţia, au reușit ca în decursul a doi ani să se închege într-o frumoasă familie, a cărei membrii învață și lucrează împreună reușind ca în acești ani să dezvolte proiecte materializate în: acțiuni de voluntariat în sprijinul copiilor, tinerilor și vârstnicilor; ateliere handmade și strângeri de fonduri cu ajutorul cărora au adus zâmbetul și bucuria pe chipul copiilor și bătrânilor instituționalizați din Roman; sprijinirea familiilor defavorizate din Roman și împrejurimi; încheierea de parteneriate cu autorități publice, școli, licee, unități medicale și alte asociații din țară; activități culturale și artistice; organizarea și participarea la conferințe, ateliere de formare și creație organizate de ATOR Roman, dar și la invitația altor asociații din țară
Punând suflet în tot ceea ce fac, tinerii voluntari se simt vii, hrănindu-se din Hristos cu voință și putere, având certitudinea că nu sunt singuri în această viață, care este un examen continuu și care nu poate fi amânat sau repetat.
Coordonatori: Preot Valentin Băltoi, Dana Georgiana Luca, Narcis Nicolae Bejan.
Categoria „Mediul de afaceri”
Doina Cepalis, managerul companiei Te-Rox Pașcani. Absolventă a Facultății de Științe Economice, în 1986 este economist la ICSMAAP Roman – comerț de stat alimentar și de alimentație publică.
După Revoluție, este numită director economic la Moldova SA – magazine alimentare. Îndrăznește, studiază metodă MEBO de privatizare și 4 ani mai târziu, este acționar principal la această firmă. Își ia destinul în mâini și devine antreprenor, dorind să schimbe și să dezvolte comerțul alimentar. Cu forță antreprenorială autentică și determinare de fier, de multe ori riscând totul, luptându-se pentru a câștiga, carismatică – acesta este profilul ei.
În anul 2000, Doina Cepalis trece pragul unei fabrici abandonate din perioada comunistă. A cumpărat fabrica de textile din Pașcani, a dus-o la standarde înalte de producție, dar concurența Chinei și liberalizarea i-au îngrădit extinderea și în șase luni pierde toate contractele. „Era iarnă, 650 salariați, marfă nevândută și nici un ban”. A avut puterea să o ia de la capăt. A pornit timid într-o nouă afacere cu zece angajați. Așa s-a născut TE-ROX, cu zece angajati și 10.000 de lire împrumutați.
În trei ani compania a crescut de 89 de ori, atingând o cifră de afaceri de peste 25 milioane de euro și 1.000 salariați, în plină criză 2007-2008. În acel moment publicațiile de business au început să o nominalizeze. În anul 2010 este desemnată cel mai dinamic antreprenor al României. Revista Forbes o desemnează între cele 50 cele mai influente femei din România. Ziarul Financiar o include prin vot între cei mai importanți 100 de manageri. Iar acum, la centenar, face parte din cei 100 antreprenori care au schimbat România – din perioada interbelică și până în prezent.
Categoria „Mass-media”
Vasile Arhire, jurnalist TV, senior la Studioul teritorial Iaşi al TVR. S-a născut pe 18 iulie 1959, la Huşi, jud. Vaslui. A absolvit Facultatea de Construcţii din Iaşi (1984). A obţinut titlul de Master în Comunicare şi Relaţii Publice la (2003).
A fost, pe rând, reporter de televiziune la ştiri, publicist – comentator tv, realizator de emisiuni de dezbatere şi de talk- show, realizator de reportaje şi filme documentare.
Pasiunea pentru sport şi mirajul transmisiunilor radiofonice l-au adus într-o zi de toamnă a anului 1975 pe strada Karl Marx, la numărul 44, acolo unde se afla sediul Studioului teritorial de Radio Iaşi. Avea 16 ani şi dorea cu înverşunare să ajungă comentator sportiv.
Şi-a extins preocupările şi spre presa scrisă prin colaborarea la ziarul „Flacăra Iaşului” şi la revista „Opinia Studenţească” al cărei redactor-şef adjunct a fost între 1981şi 1983. Visul adolescenţei s-a împlinit în noiembrie 1982, atunci când a comentat la Radio România primul meci de fotbal.
Între 2003 şi 2013 a deţinut funcţia de director al Studioului Teritorial Iaşi al TVR. Se numără printre fondatorii ziarului Evenimentul Regional al Moldovei. A conceput numeroase proiecte pentru emisiuni de televiziune, între care Descriptio Moldaviae (TVR Iaşi, TVR 2, TVR 3) şi Ghici cine vine la cină (TVR Iaşi şi TVR 3). A realizat numeroase filme documentare premiate la festivaluri naţionale şi internaţionale, între care două distincţii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune. În 1997 i s-a acordat Premiul Naţional pentru Televiziune al Asociaţiei Presei Sportive din România.
Este autorul a trei cărţi: „Fenomenul Penicilina” – publicistică (Ed.Altius Academy, 2001), „Curajul de a crede în victorie” – publicistică (Ed., Timpul 2000),
„Ghici cine (re)vine la cină” (Ed. Junimea, 2017). A fost lector în tabere de jurnalism pentru elevi și studenți, în România şi Republica Moldova. Din anul 2007 este vicepreşedinte al Asociaţiei scriitorilor şi jurnaliştilor de turism din România.
Categoria „Sport”
Clubul MTB ROMAN. Echipa de organizare a concursului MTB ROMAN Maraton și-a propus să aducă orașul nostru în lista selectă a orașelor care organizează competiții cicliste și să întemeieze o tradiție a unui concurs de mountain bike – cross-country în pitoreștile împrejurimi ale Romanului. S-a decis organizarea unui eveniment sportiv punându-se bazele unei mișcări care să promoveze mersul pe bicicletă privit ca mijloc de recreere, mijloc ecologic de transport și mijloc de afirmare pe plan sportiv.
Nucleul de organizare format din: Adrian Irimiea – manager eveniment, Constantin Nastasa, Bogdan Ioan Juncu, Daniel Deriş, Petrică Buzdugan, Adrian Alex Fieru, Cezar Arămescu, Sorin Husaru, Constantin Iancu, în colaborare cu Asociatia Clubul Sportiv Sporting Roman condusă de prof. Adrian Bolea, Municipiul Roman și CSM Roman a demarat, la sfârșitul anului 2017, acțiunea de a realiza pe 5 mai 2018 o adevărată sărbătoare a ciclismului la roman, la care s-a dorit să participe, pe lângă sportivii consacrați, toți iubitorii de mișcare și natură. Astfel, grupul de pasionați de pedalat pe coclauri, prin foarte multă muncă și implicare, a pus pe roate cel mai mare eveniment de ciclism desfășurat vreodată în Roman și unul dintre cele mai mari din țară.
Pentru că sportul are viitor când generațiile își predau ștafeta neîncetat, unul dintre obiectivele principale a devenit participarea copiilor, iar cel mai bun mod de a-i motiva fiind exemplul pe care îl dau părinții participanți, dar și sportivii de la cluburile de profil. Copiii nu au fost doar spectatori, ci parte integrată a evenimentului. Pentru copii nu s-a perceput taxă de înscriere, s-a pus accentul doar pe participare și fair play si au avut traseu special destinat.
Pentru desfășurarea în bune condiții a acestui eveniment, au fost curățați și marcați aproximativ 100 de kilometri de traseu off-road pe drumuri neamenajate, poteci și cărări prin păduri și s-a asigurat asistență medicală specializată pe tot traseul. Au luat startul 470 de participanți din toată țara, cu vârste între 7 și 64 ani și au concurat în funcție de vârstă și abilități. Aceștia au beneficiat de kit-uri de concurs consistente, puncte de hidratare-alimentare cu fructe, alimente și băuturi diverse, masă caldă, recuperare și masaj, premii substanțiale pe categorii, tombolă. Pentru că s-a dorit o celebrare a mișcării și sportului, participanții s-au bucurat de programe de divertisment și momente muzicale susținute de A’live Bând, Solarra, Tică Lumânare și Dance Art Valian.
Au fost implicați aproximativ 150 de voluntari din Roman și din alte orașe. Evenimentul a fost sprijinit autorităţile publice locale, precum şi de firme private şi parteneri media. Astfel, evenimentul a înregistrat un real succes la nivel național, iar participanții încurajează continuarea lui.
Categoria „Seniorii excelenţei”
Maior (r) Gheorghe Bîrjovanu, preşedintele Asociaţiei a Veteranilor de Război, Filiala Roman.
S-a născut pe 9 octombrie 1924, în com. Moldoveni, jud. Neamţ, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mare dintre fraţi.
Urmează cursurile Şcolii primare în satul natal şi Gimnaziul Industrial Roman (astăzi Colegiul Tehnic Petru Poni). Întrerupe cursurile, fiind încorporat, ca recrut, în primăvara anului 1944. Pentru două luni de zile se află în Regimentul 37 Infanterie Botoşani, după care este trimis la Şcoala Militară de Geniu de la Râmnicu Vâlcea, timp de 5 luni.
După 24 august 1944, participă la operaţiunile militare cu Şcoala Militară de Geniu de la Râmnicu Vâlcea, fiind coleg de pluton cu celebrul sculptor Pompiliu Clement din Piatra Neamţ.
În ianuarie 1945, a fost lăsat la vatră şi a reluat cursurile liceale.
După finalizarea studiilor, a predat în învăţământ, în satul natal, apoi la Siret, Rădăuţi, Suceava, Piatra Neamţ, Borleşti, Broşteni.
În perioada 1961-1963, a urmat cursurile Institutului de Perfecţionare a cadrelor didactice Iaşi, cu specializarea Matematică-Fizică. A predat la Şcoala Generală din Gâdinţi, iar din anul 1981 şi până la pensionare, a predat la Şcoala Specială Roman (Centru pentru Educaţie Incluzivă).
În anul 1957 s-a căsătorit cu învăţătoarea Mina Popescu. Este un familist desăvârşit. Are doi copii. Fiul cel mare, Gheorghe, este absolvent al Facultăţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti, doctor în ştiinţe, iar fiica – Mirela – a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti şi este economistă la Distrigaz Piatra Neamţ. Are nepoţi şi strănepoţi de care este tare mândru şi despre care vorbeşte cu afecţiune.
Este membru fondator al Filialei Roman a Asociaţiei Veteranilor de Război. La înfiinţare, în anul 1992, avea înscrişi aproximativ de 900 de veterani de război, astăzi mai sunt în viaţă circa 50 de bărbaţi şi 340 de urmaşi.
În anul 2015, în prezenţa gen. (r) Nicolae Pruteanu (preşedintele Asociaţiei Judeţene Neamţ a veteranilor de război), a fost ales în calitate de preşedinte al Filialei Roman a Asociaţiei Veteranilor de Război.
Încă de la numirea sa, a continuat să se implice activ în toate activităţile desfăşurate de Asociaţie , căutând soluţii pentru rezolvarea problemelor membrilor săi.
Participă activ la toate manifestările şi activităţile organizate de autorităţile administraţiei publice locale Roman, evocând trecutul glorios al Armatei Romane şi implicarea veteranilor de război în victoria din cel de al doilea război mondial.
Comentarii