În cursul lunii februarie, în cadrul Comisariatului Județean Neamț al Gărzii Naționale de Mediu au fost realizate 139 acțiuni de inspecție și control.
În urma acestor acțiuni, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, respectiv două avertismente și o amendă în valoare de 3.000 lei, pentru nereguli ca lipsa documentelor de evidență a gestiunii deșeurilor, lipsă acord de mediu, nerealizarea uneia dintre măsurile stabilite la controlul anterior. Tot în cursul lunii februarie, comisarii au efectuat mai multe controale tematice, printre care verificarea conformării cu prevederile legale și condițiile impuse prin actele de reglementare în ceea ce privește gestionarea, transportul, valorificarea, eliminarea controlată a deșeurilor de origine animală.
O altă acțiune tematică a vizat verificarea modului de respectare a prevederilor privind regimul deșeurilor, cu precădere de către operatorii ce desfășoară activități economice în spații închiriate, concesionate, achiziționate în cadrul fostelor sau actualelor platforme industriale și centre comerciale.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol