Prima paginăPolitica

Fost deputat nemțean, acuzat de conflict de interese

Dimensiune text

Fostul deputat Stelian Ghiță Eftemie (foto) este acuzat de ANI că și-a angajat o rudă la cabinetul parlamentar.

 

 

Fostul deputat Stelian Ghiță Eftemie, ales deputat în perioada 2008-2012, din partea PDL Neamț, în Colegiul 1, este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de conflict de interese. Potrivit ANI, starea de conflict de interese a intervenit ca urmare a încheierii de către acesta a unui contract civil prin care s-a realizat un folos material pentru Mihai-Daniel Buruiană, afin de gradul I cu fostul deputat.
Astfel, conform constatărilor inspectorilor ANI, fostul deputat a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât acesta a încheiat un contract civil prin care Mihai-Daniel Buruiană, afin de gradul I cu acesta, a fost angajat în cadrul biroului parlamentar al Circumscripției electorale nr. 29.

„Stelian Ghiță Eftemie nu a respectat dispozițiile articolului 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative». De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispozițiilor articolului 253, indice 1, din Codul Penal al României, ca urmare a încheierii contractului civil, prin care Mihai-Daniel Buruiană, afin de gradul I cu fostul deputat, a fost angajat în cadrul biroului parlamentar al Circumscripției electorale nr. 29, contract în urma căruia Mihai-Daniel Buruiană a obținut venituri de natură salarială, în sumă de 55.526 lei. Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de articolul 253, indice 1, din Codul Penal al României, potrivit căruia «Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci  ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă»”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Partajează articolul
Articol mai nou

COMENTARII

WORDPRESS: 0