Forum de arhitectură şi urbanism, programat în luna iunie în Roman

HomeSocial

Forum de arhitectură şi urbanism, programat în luna iunie în Roman

 

 

La începutul lunii iunie, municipiul Roman urmează să fie gazda „Forumului de arhitectură şi urbanism Moldova Reper 2030”, cu participarea primarilor și responsabililor de urbanism ai unităților administrativ-teritoriale din județul Neamț.

Pentru organizarea manifestării, în perioada 6 – 9 iunie, Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bacău-Neamţ, reprezentată prin Liliana Bârgu, preşedinte, și Constantin Neamțu, organizator, a solicitat sprijinul Primăriei municipiului Roman, un proiect asociere în acest sens urmând să se află în discuție în ședința Consiliului Local Roman de joi, 18 aprilie. Conform proiectului de hotărâre, municipalitatea va pune la dispoziția organizatorilor Sala „Nicolae Manolescu-Strunga” din Primăria Roman și va suporta suma de 16.500 de lei – cheltuieli de transport, logistică, servicii de catering și de promovare, alături de vizita la mai multe obiective de interes public în municipiul Roman.

„Având în vedere amploarea acestui eveniment menit să evidențieze și să aducă în atenția opiniei publice, a specialiștilor și factorilor decizionali vasta problematică a organizării teritoriale, a căilor de comunicație, a stării demografice și a condițiilor de mediu specifice municipiului Roman și zonei Moldovei, manifestare care promovează totodată imaginea Municipiului Roman, rog domnii consilieri să aprobe Acordul de asociere din anexă care va face parte integrantă din Hotărâre, pentru organizarea și desfășurarea în bune condiții a Forumului de arhitectură şi urbanism – Moldova Reper 2030, la Roman”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre ce va fi dezbătut de consilierii locali în ședința de joi.

„Astfel de manifestări au loc anual, s-au desfășurat în mai multe orașe din zona Moldovei, iar în acest an este și municipiul Roman pe lista de interes. Trebuie să ne gândim și la provocările ce urmează la nivelul de dezvoltare nu numai al Romanului, ci trebuie gândit la nivelul întregii zone Roman-Metropolitan, de aceea va fi o invitație lansată tuturor primăriilor din județul Neamț pentru a participa la acest eveniment. Cred eu că e nevoie de viziune pentru dezvoltarea ulterioară a comunităților și faptul că Ordinul Arhitecţilor din România și-a dorit să realizeze acest eveniment la Roman este un câștig pentru municipiul nostru, care este văzut ca un pol de dezvoltare economică în următorii ani și, de aceea, și provocările din punct de vedere arhitectural sunt pe măsură”, a afirmat primarul Lucian Micu.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0