Faza județeană a Cupei României la fotbal s-a încheiat, în județul Neamț, cu succesul echipei Teiul Poiana Teiului, o formație care s-a înscris în campionatul Ligii a patra în sezonul precedent, dar care nu a mai avut bani să mai și poată juca.
A reușit, pe de altă parte, să furnizeze surpriza în Cupa României, învingînd Voința Ion Creangă, a doua clasată în campionatul județean 2011-2012, cu 2-1, și promovînd în faza următoare, în care vor intra și unele dintre divizionarele C.
Astfel, în faza I a Cupei României, alături de Teiul Poiana Teiului vor intra în competiție și cinci formații care au făcut parte în sezonul precedent din seria a treia a Ligii a treia. Printre acestea nu se numără și SCM Petrotub Roman, care va intra în competiție în faza următoare. Cele 42 de meciuri din faza I vor avea loc în 18 iulie, de la ora 17.30. Iată care sînt cele cinci meciuri în care sînt implicate echipele componente ale seriei a treia a diviziei C: AS Foresta Zorleni (Vaslui) – Politehnica Galați, CSM Moinești – CSM Focșani, Teiul Poiana Teiului – Ceahlăul II Piatra Neamț, AS Astra Răducăneni (Iași) – Cetatea Tîrgu Neamț, Luceafărul Mihai Eminescu Botoșani – CSM Pașcani. Partidele se vor disputa pe terenurile primelor echipe menționate.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol