În acest an se împlinesc 10 ani de la deschiderea primei farmacii Sf. Maria.
Societatea s-a înfiinţat în anul 2004, avându-i ca acţionari pe farmacist Adriana Tamba şi doctor Bogdan Ionel Tamba, specialişti în domeniul farmaceutic şi medical. Primul punct de lucru a fost deschis în ianuarie 2005, în comuna Săbăoani, pentru a răspunde nevoilor de asistenţă farmaceutică şi medicamente într-o localitate cu peste 8.000 de locuitori în care nu exista, până la acel moment, nicio farmacie.
Tocmai pentru a ne păstra acest traseu – aproape de pacienţi – am continuat deschiderea de noi farmacii în Roman şi în satele şi comunele din jur. În acest moment, pe lângă Săbăoani, avem două farmacii în Roman – Sf. Maria şi Sf. Maria 2, precum şi în Gherăeşti, Tămăşeni şi Boteşti.
Misiunea pe care şi-au stabilit-o farmacist Adriana Tamba şi doctor Bogdan Tamba, acum mai bine de 10 ani, este la fel de vie. Pe baza acestei declaraţii s-a construit întreaga strategie de dezvoltare a companiei. Doctor Bogdan Tamba spunea, acum 10 ani, la inaugurare: „Am încercat să realizăm un concept nou despre o farmacie, să realizăm o atmosferă intimă, să avem o legătură aparte cu pacientul. Vom încerca mai ales să acţionăm, intens, pentru a preveni apariţia unei boli, pentru că este ştiut că prevenţia este întotdeauna mult mai ieftină decât tratamentul unei boli”.
Pe lângă aceste farmacii – deschise, în primul rând, pentru a ne contura şi mai bine dorinţa de a fi cât mai aproape de pacienţi -, avem, în acest moment, peste 15 farmacii, drogherii şi magazine naturiste, în oraşe importante din ţară – cum ar fi Bucureşti şi Iaşi. Mai mult decât atât, avem peste 100 de salariaţi şi o cifră de afaceri de 5 milioane de euro la sfârşitul anului 2014.
Toate aceste realizări sunt făcute în contextul în care preţurile medicamentelor noastre sunt păstrate la un nivel cât mai scăzut şi, în permanenţă, negociem cu distribuitorii şi producătorii de medicamente astfel încât să le oferim pacienţilor calitate maximă la un preţ cât mai redus.
În 2010, ţinând cont de cerinţele tot mai mari ale pacienţilor de a cumpăra produsele noastre, am pătruns şi în mediul online, prin intermediul magazinului nostru virtual de produse farmaceutice. Proiectul www.farmablu.ro se doreşte a fi cea mai importantă farmacie online din România.
În 2011, a avut loc adoptarea standardelor de management al calităţii ISO 9001 pentru serviciile oferite, prin proiect POSCCE nr. 33876 intitulat „Implementarea şi certificarea sistemului de management al calităţii ISO 9001” şi certificarea prin TUV Rheinland – încă o dovadă a dorinţei de a oferi servicii la calitate maximă pacienţilor noştri.
În momentul de faţă, mulţumită eforturilor concentrate ale acţionarilor – TOT profitul a fost reinvestit -, cât şi ale angajaţilor, am ajuns să avem, anual, peste 1.500.000 de pacienţi – ceea ce ne face să înţelegem că toate eforturile noastre au dat rezultate.
Și, pentru că ne dorim să arătăm – dacă mai era nevoie – că suntem alături de pacienţii noştri şi că le mulţumim pentru cei 10 ani în care au venit permanent la noi, în această lună le oferim gratuit la reţete mai multe medicamente, dintre care amintim: SIMVACARD, METOPROLOL, EGILOK, RAMIPRIL, RANITIDIN.
În plus, pentru a oferi tuturor pacienţilor noştri un semn al mulţumirii noastre, tot în această lună avem un „concurs – Roata norocului”, la care fiecare persoană care cumpără de la noi are şansa să câştige un premiu în funcţie de noroc.
Campania se numeşte „DE 10 ANI ÎMPREUNĂ – FARMACIA SF MARIA„. La „concursul – Roata norocului” se vor acorda următoarele premii:
1. suplimente;
2. cărţi medicinale;
3. vitamine.
Va mai fi organizată o tombolă la care vor participa pacienţii care au valoarea bonului mai mare de 25 lei, la care se vor acorda următoarele premii:
Locul 1 – blender;
Locul 2 – sandwich maker;
Locul 3 – cântar electronic de bucătărie.
Toţi pacienţii care ne vor vizita farmacia vor primi din partea noastră prăjiturele, sucuri şi apă, iar copii vor primi acadele.
Comentarii