Roman, Neamț
Căutare site

Fără firme de pompe funebre în incinta spitalelor

Potrivit unei noi legi, în incinta spitalelor nu mai au voie să funcţioneze firme de pompe funebre.

În spatele clădirii principale a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, funcţionează de câţiva ani un magazin de pompe funebre care aparţine unei firme private. În Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, care a fost publicată în Monitorul Oficial din 11 iulie 2014, la articolul 23, alineatele 2 şi 3, se precizează că:

„În instituţiile de sănătate publică se interzic înfiinţarea şi funcţionarea spaţiilor pentru prestări de servicii funerare, cu excepţia spaţiilor necesare derulării formalităţilor, în cazul decesului produs în instituţia respectivă. Se interzice personalului instituţiei de sănătate publică să influenţeze rudele persoanei decedate în alegerea prestatorului de servicii funerare. Se interzice orice formă de publicitate pentru firmele prestatoare de servicii funerare în incinta instituţiilor de sănătate”.

În momentul în care primarul oraşului, Laurenţiu Dan Leoreanu, a participat la inaugurarea parcării din curtea interioară a spitalului, acesta a observat că există acel magazin şi a atenţionat conducerea spitalului că trebuie să someze proprietarii să îşi mute locaţia.

„Aici aveţi un magazin de pompe funebre, dar ştiţi că trebuie să îl înştiinţaţi pe administrator că trebuie să plece. A apărut o nouă lege care precizează că nu mai au voie în incinta unităţilor sanitare”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu.
„Nu, nu am ştiut, am să mă informez la sectorul juridic să ne spună despre ce este vorba. Dacă este lege, o să înştiinţăm agentul economic să îşi ridice magazinul de aici”, afirmat Cătălina Pălăncianu, managerul general al Spitalului Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.