Roman, Neamț
Căutare site

Fără apă la robinete sau apă mai scumpă cu 40%

43 dintre puțurile de captare de la Pildești, de unde vine apa romașcanilor, nu sunt funcționale. Soluția folosirii conductei de la Timișești ar mări prețul la apă cu 40%.

 

 

Locuitorii municipiului Roman riscă să rămână fără apă la robinete. Problema care stă la baza acestui scenariu posibil și probabil a fost identificată încă din anul 1996, dar, de atunci, a fost rezolvată doar pe jumătate. Municipiul Roman este alimentat din pânza freatică a râului Moldova. Există 96 de puțuri săpate la Pildești, pentru ca rețeaua de apă a muncipiului să funcționeze fără probleme.
„Dintre acestea, 43 de puțuri nu sunt funcționale. Deși pare o apă liniștită, Moldova este înșelătoare. În timp, aceasta și-a modificat cursul, mai ales din cauza excavărilor necontrolate de dinainte de 1990. Pânza freatică a coborât cu un metru în   adâncime„, a afirmat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Ministerul Mediului, care a fost informat în urmă cu 17 ani despre această problemă, a demarat un program de investiții pentru refacerea zonei, dar lucrările realizate au rezolvat doar jumătate din problemă, adică aproximativ jumătate dintre puțurile care nu mai erau funcționale. Situația a fost discutată și cu trei parlamentari – Ioan Chelaru, Ioan Munteanu și Elena Udrea -, mai ales că, fără o soluție tehnică,  soluția de rezervă ar însemna o scumpire majoră a metrului cub de apă plătit de romașcani.

„Conducta de la Timișești reprezintă o soluție costisitoare. Pe traseul conductei sunt două repompări, astfel că apa ar fi cu 40% mai scumpă. Dar, dacă Ministerul Mediului nu va continua investițiile de Pildești, problema alimentării cu apă a Romanului va deveni una gravă„, a precizat primarul municipiului Roman.

Reprezentanții Administrației Naționale Apele Române, cei care au coordonat lucrările de la Pildești, spun că motivul pentru care acestea nu s-au putut finaliza este lipsa de fonduri. „Lucrarea constă în aducerea albiei minore a râului Moldova spre malul stâng al albiei majore, la aproximativ 100 metri distanță de frontul puțurilor, precum și ridicarea și stabilizarea talvegului albiei (n.r. – linia care unește între ele punctele cele mai adânci ale albiei). Execuția lucrărilor a început în anul 1996, dar, din cauza alocațiilor bugetare insuficiente, lucrările nu s-au putut finaliza în conformitate cu graficul inițial de execuție. Din valoarea totală de 39.064.222 lei, până acum s-au executat lucrări în valoare de 24.085.534 lei„, se arată într-un comunicat al Administrației Bazinale de Apă „Siret”
Bacău.

Comentarii 7

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. rromascan

    Zilele trecut se scotea la iveala ca apa din judetul Neamt este cea mai scumpa ,ca mai marii de la Apa Serv au calatorit prin lume cu banii ,ca si-au facut salarii si alte drepturi nesimtite,iaracum nu se mai aude nimic despre aceste faradelegi,ba ,mai mult,ne asteapta o alta scumpire dupa ce ca nu s-a facut nimic pentru a imbunatati sau moderniza alimentarea cu apa pentru Roman.Ce se petrece aici!?Unde este adevarul!?

  2. LUCA

    Si nu era mai important pe lista de prioritati a primariei sa realizeze lucrarea pentru mentinerea in limite suportabile a costului apei decat sa ne sufoce cu parcuri de beton si jardiniere cu panselute si crizanteme ?

  3. ioan

    De ce in campania electorala din 2012 Leoreanu nu ne-a spus ca apa potabila se va scumpi cu 40%? …Cum e posibil ca un oras situat la confluenta a doua mari rauri sa aiba cele mai mari preturi la apa potabila????De 30 de ani acesti baieti foarte destepti ,ne prostesc cu puturile de la PILDESTI…..Domnule TARATA CULITA va rugam sa analizati si sa luati masuri urgente cu aceasta societateAPA SERV care i-si bate joc de noi ,locuitorii mun.ROMAN…

  4. apa

    Nu cumva actualul viceprimar caruia i-ati ridicat osanale cu ocazia aniversarii a fost in conducerea Apa serv ?!

  5. ionut

    sa se ceara afara daca sunt incompetenti. sa vina alti mai capabili nu care sa spuna ca nu se poate.

  6. adam

    este strigator la cer ce se intampla cu apa noastra a romascanilor,care platim,dublu costul apei fata de multe alte localitati din tara ,care nu au norocul sa aiba in apropiere 2 rauri mari,siretul si moldova,,,,dl.leoreanu ,nu a spus adevarul referitor la ce ne asteapta,majorarea cu 40% a platilor la apa noastra de zi cu zi,ptr.ca normal avea nevoie sa castige din nou primaria romanului,,,,avea nevoie de bani nu ptr.refacera puturilor si a sistemelor de alimentare cu apabptr.romascani,banii luand alta destinatie,campania ,nesimtitei de udrea,chefuri,cazarea la hotel,concerte etc.,iar acum cu visteria primariei goala ,pune taxe peste taxe si noi prostii sa platim si apa daca ne trebuie si cu 40% mai mult,,,rog insistent ca factorii responsabili din judet,prefect,consilierii judeteni sa deschida o ancheta serioasa in acest sens ptr,rezolvarea situatiei..

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.