HomeSocial

Familii ajutate de Asociația „Sfântul Gheorghe”

Pachetele conţin alimente pentru masa de Paşti şi au fost oferite persoanelor şi familiilor nevoiaşe.

asociatie 01Asociaţia Filantropică „Sfântul Gheorghe” din Roman a oferit marţi, 7 aprilie, pachete cu alimente persoanelor şi familiilor nevoiaşe din parohie. „Este Săptămâna Mare şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos se pregăteşte pentru jertfa cea de taină, prin care noi am primit harul lui. Hristos s-a răstignit pentru noi din iubire, pe care, acum, noi o împărtăşim cu cei necăjiţi, prin puţinele daruri pe care le oferim. În acţiunea din acest an au fost prinse 51 de familii ce însumează 148 de persoane – copii, bătrâni şi alte persoane cu nevoi speciale -, cărora le-am pregătit o bucurie în preajma sărbătorilor de Paşti. Necazurile i-au copleşit atât de mult încât nu au ce să pună pe masă de sărbători. Prin Asociaţia Filantropică «Sântul Gheorghe», alături de cei cu care colaborăm şi împreună cu Biserica «Sfântul Gheorghe», ne-am gândit că este foarte bine să aducem nu numai lumina lui Hristos din lumânări, dar şi câteva alimente de bază pe masă. Fiecare persoană a primit un cozonac, făină, orez, zahăr, un pui şi cinci ouă de persoană, iar pentru copiii care vin la biserică în această săptămână, dar şi în zilele Paştelui, am cumpărat câte un ou Kinder care va fi oferit după ce primesc Sfânta Împărtăşanie”, a declarat părintele Sevastian Moraru, de la Biserica „Sfântul Gheorghe”.

Asociaţia Filantropică „Sfântul Gheorghe” a acordat şi alte tipuri de ajutoare. „După o anchetă socială amănunţită, se face un consiliu în care se discută şi aprobă acordarea unor ajutoare atât pentru familii care aparţin parohiei, dar şi pentru altele, din afara acesteia. Am oferit 1.000 de lei pentru o familie care avea nevoie de bani pentru operaţia copilului, 1.300 de lei pentru o femeie bolnavă care trebuia să facă o operaţie la Bucureşti, 1.000 de lei pentru o persoană din Bacău bolnavă de cancer. Toate tipurile de ajutoare sunt oferite din donaţiile credincioşilor şi din sumele colectate din 2% primit în contul Asociaţiei”, a mai spus părintele Moraru, preşedintele Asociaţiei filantropice „Sfântul Gheorghe”.

Din comitetul de organizare al acestei acţiuni au făcut parte şi părintele Ioan Gherasimescu, vicepreşedintele Asociaţiei, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, Adrian Ursărescu, secretar, Constantin Scripcaru, epitrop, şi cinci consilieri.