Miercuri, 22 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Bacovia din Bacău are loc spectacolul „Fă-mi loc!”, de Anthony Michineau, în regia lui Radu Beligan. Din distribuție fac parte Marius Manole și Medeea Marinescu. Prețul unui bilet este de 80 de lei.
„«Fă-mi loc!» spune povestea a doi tineri ce se regăsesc în ajunul Crăciunului în cușeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus în fața unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existență. Suntem în ajunul Crăciunului. E momentul în care simțim mai mult ca oricând să fim înconjurați de familie și de cei pe care îi iubim cu adevărat. Hazardul îi aduce pe Manuel și Camilla împreună, doi oameni ce nu au aparent nimic în comun, ceea ce va genera nenumărate «scântei». Însă amândoi caută să înțeleagă și să SE înțeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie și, mai mult, amândoi au nevoie de a se vindeca de singurătate. «Fă-mi loc!» este un spectacol care ne invită să reflectăm asupra propriei noastre existențe dincolo de orice conveniență socială”, se arată pe pagina de socializare a evenimentului.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol