HomeSocial

Expert în electrotehnică revenit în școala care l-a format

Profesorul Florin Mareș, care a debutat la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, s-a întors la Roman ca membru în Comisia Centrală a olimpiadei tehnice.  

 

 

Olimpiada la discipline tehnice din aria cuRriculară tehnologii, în domeniul electric, electrotehnic, electromecanic și electronică și telecomunicații, care se desfășoară la Roman, a reprezentat un moment deosebit pentru unul dintre membrii Comisiei centrale. Profesorul Florin Mareș, de la Grupul Școlar Transporturi Căi Ferate Galați, s-a întors, în calitate oficială, în orașul în care și-a început cariera.

„Este un moment deosebit pentru mine, de mare bucurie, să-mi închei cariera, pentru că mă voi pensiona, participînd la un eveniment de o asemenea anvergură, desfășurat chiar în orașul în care am debutat la catedră. Între 1973 și 1992 am predat la liceul care astăzi se numește Colegiul Tehnic «Petru Poni» și pot spune că «i-am primit» în școală pe profesorii care au fost apoi directori”, a spus profesorul Florin Mareș.

Florin Mareș este un nume cunoscut pentru toți profesorii care predau în domeniul electric, fiind autorul a peste 30 de manuale și materiale auxiliare destinate elevilor și profesorilor care se pregătesc în acest domeniu și unul dintre membrii obișnuiți ai comisiei centrale pentru olimpiada la discipline tehnice din domeniul electric. Reîntîlnirea profesorului Mareș cu școala în care a predat ca debutant a fost emoționantă.

„Am regăsit școala schimbată mult, în bine. Baza materială de care dispune acum pentru pregătirea elevilor, felul în care arată școala, m-au bucurat mult. Sînt o dovadă că la Roman s-a lucrat cu spor”, a spus profesorul Mareș.

Comentarii

WORDPRESS: 0