Orele de curs, indiferent dacă este vorba de ore de fizică, de matematică, de limba română sau de istorie, vor fi înlocuite în această săptămînă cu vizite la muzee, excursii, întreceri sportive, activități de promovare a unui stil de viață sănătos sau cursuri de teatru.
Elevii au început luni, 2 aprilie, o săptămînă de școală „altfel”, fără ghiozdane, fără cursuri și fără note, în care vor avea parte de activități care să le permită să-și dezvolte abilitățile. Prezența este, însă, obligatorie.
Activitățile ce urmează a fi desfășurate au fost propuse chiar de elevi și sînt dedicate tuturor elevilor, de la clasa I la clasa a XII-a.
„Obiectivul principal constă în implicarea elevilor și a profesorilor în activități de educație non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extrașcolare și competențele elevilor, în domenii cît mai diverse și interesante„, a spus inspectorul școlar pentru probleme educative Eugen Dinu Vasiliu.
Școlile care consideră că unele dintre activitățile derulate în această săptămînă sînt deosebite și au un impact deosebit asupra elevilor se pot înscrie în competiția deschisă de Ministerul Educației pentru selectarea celor mai bune zece activități din întreaga țară, cîte una în fiecare din domeniile cultural, artistic, tehnic, științific, sportiv, cetățenie democratică și responsabilitate socială, educație pentru sănătate și stil de viață sănătos, educație ecologică și protecția mediului, abilități de viață, consiliere și orientare.
Selectarea celor mai bune activități se va face în baza unor criterii comunicate public, prin implicarea elevilor, profesorilor și părinților. Săptămîna de „Școală altfel” se află la prima ediție.
Comentarii