Roman, Neamț
Căutare site

Eveniment cultural la Cercul Militar din Roman

Scriitorul şi criticul literar băcăuan Petre Isachi a susţinut conferinţa intitulată „Mircea Vulcănescu, contemporanul nostru”. 

Cercul Militar din Roman a găzduit marţi, 20 mai, conferinţa intitulată „Mircea Vulcănescu, contemporanul nostru”, care a fost susţinută de scriitorul şi criticul literar băcăuan Petre Isachi. Evenimentul a fost organizat de Societatea Culturală „Clepsidra”, Primăria Roman şi Academia „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Activitatea, inclusă în manifestările prilejuite de Zilele municipiului Roman, a reunit reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de cultură din Roman şi din judeţul Bacău, istorici, bibliotecari şi cadre didactice. Moderatorul întâlnirii a fost preotul Cornel Paiu, preşedintele Societăţii Culturale „Clepsidra”.

În deschiderea evenimentului, Dan Pompiliu, solist al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, a interpretat la trompetă un fragment muzical. Acest moment a fost urmat de cinstirea şi omagierea personalităţilor lunii mai, în cadrul proiectului „Trecut-au anii… Veni-vor vremuri…”, derulat, de la începutul acestui an, de Academia „Petru Tocănel” în colaborare cu Societatea Culturală „Clepsidra”. Invitaţii manifestării au fost scriitorii şi criticii literari băcăuani Petre Isachi şi Cornelia Ichim-Pompiliu.

eveniment 02„Este un subiect aparent complex, tradus, într-o oarecare măsură, în titlu. Actualizarea personalităţilor care ne dau identitate astăzi trebuie să fie o preocupare constantă a noastră. În fiecare generaţie se nasc cel puţin patru oameni care poartă pe umeri universul. Din generaţia 1930, m-aş opri la Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica şi Emil Cioran, o generaţie model pentru cultura noastră. Mircea Vulcănescu a fost studentul lui Nae Ionescu şi asta spune mult. Cioran şi-ar fi dorit o Românie cu populaţia Chinei şi destinul Franţei. Un neam nu este niciodată o realitate închisă, ci o realitate vie, credea Mircea Vulcănescu. El disocia existenţa a două Românii: o Românie de tip rural şi o Românie a oraşelor, arătându-l pe român aşa cum este el”, a spus Petre Isachi.

Conferinţa a fost urmată de lansarea cărţilor „Repetiţie generală cu apocalipsă”, de Cornelia Ichim-Pompiliu, apărută la Editura „Docucenter” din Bacău, în anul 2013, şi „Despre mine şi Dalila”, de Petre Isachi, apărută la Editura „Valman” din Bacău, în anul 2013. În cadrul evenimentului au fost lansate numerele 6 și 7 ale Revistei „Clepsidra”, cel din urmă dedicat exclusiv identităţii culturale romaşcane la împlinirea a 622 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Roman. Ambele numere au fost editate şi tipărite cu sprijinul Primăriei Municipiului Roman. Constantin Cudalb, consilier personal al primarului municipiului Roman, a salutat invitaţii prezenţi la eveniment şi a oferit acestora simbolurile oraşului Roman.

În semn de preţuire şi admiraţie pentru activitatea depusă, invitaţii au fost răsplătiţi de Societatea Culturală „Clepsidra” şi Academia „Petru Tocănel” cu diplome de excelenţă pentru întreaga activitate depusă în slujba promovării culturii şi spiritualităţii.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.