Probele se vor desfăşura în perioada 28 mai – 6 iunie, şi nu în perioada 6 – 15 mai, cum era stabilit iniţial. Notele obţinute nu se trec în catalog. Rezultatele vor fi folosite pentru a evalua sistemul de învăţământ.
Evaluările naţionale la clasele mici, programate, iniţial, să se desfăşoare începând de pe 6 mai, au fost amânate de Ministerul Educaţiei, pentru sfârşitul lunii lunii mai. Modificarea calendarului a fost anunţată de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, joi, 24 aprilie. Tot joi, ministrul Educaţiei a susţinut o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali din ţară şi cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, pentru a face precizări legate de desfăşurarea acestor evaluări, care se vor desfăşura în premieră.
Conform noului calendar de desfăşurare a probelor, primii care vor susţine testele vor fi elevii de clasa a IV-a. Pe 28 mai, aceştia vor avea proba la limba română, iar pe 29 mai, proba la matematică. Elevii de clasa a II-a vor susţine probele pe 2 iunie, la limba română, scris – citit, şi pe 4 iunie, la matematică. Evaluarea naţională se va încheia pe 5 şi 6 iunie, când elevii de clasa a VI-a vor susţine probele la limbă şi comunicare şi la matematică şi ştiinţele naturii.
Conform precizărilor venite de la Ministerul Educaţiei, evaluările se vor desfăşura în clasă, elevii nu vor fi separaţi câte unul în bancă, însă testele vor fi pe mai multe numere, astfel încât doi elevi care stau unul lângă celălalt nu vor avea aceleaşi subiecte. Evaluările nu vor fi supravegheate video, iar notele nu se trec în catalog şi nu se fac publice, scopul urmărit fiind cel al evaluării sistemului de învăţământ, şi nu al ierarhizării elevilor sau a unităţilor şcolare.
„Este o evaluare care seamănă foarte mult cu evaluările internaţionale, cea mai cunoscută evaluare internaţională este PISA, unde România, în general, nu a obţinut de-a lungul timpului rezultate bune, una dintre explicaţii fiind că tipul de evaluare în România diferă de tipul de evaluare aplicat în testele PISA. De regulă, evaluarea din România se concentrează pe memorare, pe reproducerea unor formule, în timp ce evaluările de tip PISA sunt evaluări care încearcă să utilizeze toate informatiile pe care le-a acumulat elevul până la un anumit moment. De exemplu, dacă vorbim despre aceste evaluări de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, atunci ne interesează să vedem în ce măsură elevii de clasele a II-a, a IV-a, a VI-a sunt în măsură să citească un text într-un anumit interval de timp, să-l înţeleagă şi să utilizeze informaţiile pe care le-au desprins din acel text. Dacă vorbim despre zona de matematică, sunt, în general, lucruri care ţin de logică, şi nu de memorarea şi aplicarea unor formule. Testele sunt diferite pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru că avem programe diferite, dar ele sunt identice ca tip de structură”, a precizat ministrul Pricopie.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol