Vineri, 27 ianuarie, la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Roman a avut loc o acţiune de colectare a ambalajelor de hârtie, carton şi material plastice, activitate desfăşurată în cadrul proiectului „Colectăm, reciclăm şi natura o salvăm”, înscris în Programul Mondial Eco-Şcoala.
Elevii şcolii, coordonaţi de profesorii Ionela Mihalachi şi Emilia Rîndunică, împreună cu învăţătorii şi diriginţii, s-au mobilizat şi au colectat 1.800 de kilograme de ambalaje de hârtie şi carton şi 70 de kilograme ambalaje de materiale plastice. S-au evidenţiat elevii și cadrele didactice de la următoarele clase: clasa a III-a C – 210 kilograme – profesor pentru învățământul primar Ana Maria Stancu; clasa a VII-a E – 182 de kilograme – diriginte profesor Adriana Brumă; clasa a VII-a A – 151 de kilograme – diriginte profesor Adrian Bolea; clasa a VI-a C – 101 kilograme – diriginte profesor Emilia Rîndunică.
„Conducerea şcolii şi coordonatorii programului Eco-Şcoala mulţumesc elevilor şi părinţilor care s-au implicat în realizarea acestei activități”, au precizat organizatorii activității.












Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol