Anul şcolar viitor va fi şi mai mult în atenţia reprezentanţilor administraţiei publice locale. Primarul municipiului Roman are în intenţie să extindă proiectul „Te ajut să înveţi”, proiect prin care 130 de elevi din Roman au primit rechizite necesare debutului de an şcolar. Șeful administraţiei publice locale spune că ideea i-a venit aproape de începerea cursurilor, la o şedinţă cu directorii unităţilor de învăţământ.
„Au fost directori care mi-au povestit că, anul trecut, au existat cazuri în care elevii nu s-au prezentat la cursuri în prima zi de şcoală, din cauză că nu au avut cu ce. Și, atunci, am considerat că trebuie să-i ajut pe aceşti copii care vor să înveţe, dar nu au posibilitatea. Totul a fost din scurt şi am ajutat doar 1% dintre elevii din oraş, însă, anul viitor, vreau ca prin acest proiect să fie ajutaţi 10% dintre elevii unităţilor de învăţământ din Roman”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu.
Efortul pentru sprijinirea celor 130 de elevi a fost de aproximativ 10.000 de lei. Fiecare beneficiar a primit caiete diverse, penar, ustensile de scris şi un ghiozdan – pentru elevii de gimnaziu, respectiv o mapă – pentru elevii de liceu.
Pentru ca acest proiect să fie derulat anul viitor în forma în care o doreşte primarul Leoreanu, va fi nevoie de aprobarea Consiliului Local Roman cu privire la cheltuirea banilor.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol